Atât şahul, cât și muzica sunt legate intrinsec prin matematică, “ambele au o structură finită, dar aparent infinite în posibilități și creativitate”. Așa cum marii maeștri de șah învață să „încalce” regulile și principiile jocului, la fel fac și compozitorii și muzicienii în muzica lor. De-a lungul timpului, mari muzicieni din toate stilurile, de la muzică clasică, la jazz şi pop, s-au dovedit a fi şi mari iubitori ai jocului de şah. În 1988 avea să fie pus în scenă pe celebrul Broadway şi un musical – Chess – care va reveni în această toamnă cu o distribuţie de excepţie.

Arta jocului minţii şi arta armoniei sunetelor au atât de multe lucruri în comun, încât dr. Robert Samuels, lector universitar senior în cadrul Departamentului de Muzică al Open University şi un renumit teoretician al muzicii, i-a dedicat un amplu eseu şi mai multe articole prin intermediul cărora arată similitudinile celor două creaţii. Acesta arată, între altele, că în ambele cazuri sunt extrem de importante deschiderele şi finalurile.
“Este întru totul adevărat că analizele operelor muzicale petrec adesea mult timp cu deschiderea unei lucrări. Finalurile, desigur, sunt la fel de fascinante pentru jucătorii de șah și sunt discutate și analizate la nesfârșit. Pe măsură ce numărul de piese rămase pe tablă scade, adevărul paradoxal este că nevoia de precizie și calcul crește de fapt. În deschidere, aproape toate cele 400 de poziții diferite care pot rezulta din efectuarea unei mutări de către fiecare jucător pot fi jucate în mod viabil de oricare dintre părți; într-un final, există adesea un număr similar de mutări legale posibile ca în deschidere, dar pot exista secvențe întregi de joc în care doar una dintre mutările disponibile oricăruia dintre jucători poate evita înfrângerea sau asigura victoria”, subliniază teoreticianul.
În acelaşi timp, Samuels a făcut o paralelă între W. A. Mozart şi renumitul mare maestru Magnus Carlsen, cel pe care l-a numit “un Mozart al tablei de şah”.
“Mozart își etalează strălucirea tehnicii în gestionarea dezechilibrelor pentru a obține o stăpânire de neegalat a situațiilor pe care le creează. Această propoziție ar putea fi scrisă la fel de bine și despre actualul campion mondial la șah, Magnus Carlsen”, a mai scris Samuel pe propriul său blog – https://chessandmusic.wordpress.com/.
Acesta a mai subliniat că în ambele “jocuri” este necesară repetiţia, doar că, aşa cum a spus Phyllis Palmer, aceasta este percepută în mod diferit, în funcţie de nivelul de dezvoltare: „Un amator exersează până când poate face o treabă corectă. Un profesionist exersează până când nu mai poate greși”.
Printre marii muzicieni care au jucat șah amintim: Ludwig van Beethoven, Sir Arthur Bliss (Maestrul Muzicii Reginei), Alex Borodin (compozitor rus), David Bowie, Adolf Brodsky (violonist și dirijor), Clifford Brown (muzician de jazz), John Cage, Enrico Caruso, Ray Charles, F. Chopin, Neil Diamond, Antonin Dvorak, John Lennon, Felix Mendelssohn, Yehudi Menuhin, Yoko Ono, Sergei Prokofiev, Arthur Rubinstein, Robert Schumann, Dmitri Șostakovici, Ringo Starr (The Beatles), Sting, Richard Strauss, Bjorn Ulvaeus (ABBA) şi Giuseppe Verdi.
Musicalul “Chess” – “Şah” revine în această toamnă pe Broadway
Șah este musicalul emblematic cu muzică compusă de duetul suedez de la ABBA, Benny Andersson și Bjorn Ulvaeus, iar versurile sunt compuse de Tim Rice. A fost pus în scenă inițial în “West End-ul” londonez în 1986, apoi revizuit pentru Broadway în 1988. De atunci, musicalul a fost pus în scenă în mai multe locații din întreaga lume.
Pentru prima dată de la premiera sa din 1988, musicalul cult Chess va reveni pe Broadway, la New York City, în această toamnă, anunţă chess.com/. Producția îi va avea în distribuție pe nominalizata la premiul Emmy, Lea Michele, pe câștigătorul premiului Tony, Aaron Tveit și pe Nicholas Christopher.
Povestea are loc în Bangkok și Budapesta, dar este plasată în timpul Războiului Rece și se concentrează pe un meci al Campionatului Mondial de șah cu doi mari maeștri: Freddie Trumper (Tveit) și rivalul său sovietic, Anatoly Sergievsky (Christopher). Personajele sunt vag inspirate de legende reale ale șahului, precum marele maestru Bobby Fischer , în timp ce jucătorul rus are elemente din ambii mari maeştri: Viktor Korchnoi și Anatoly Karpov .
Ilona Farkas


