Formaţia rock germană Scorpions va marca cea de-a 60-a aniversare pe Heinz von Heiden Arena din Hanovra, oraşul în care a fost înfiinţată, cu un concert intitulat “Coming Home”. Evenimentul va avea loc anul viitor, pe 5 iulie, şi “va fi ceva în genul unui festival”.
“Suntem cu toţii entuziasmaţi”, a declarat solistul vocal Klaus Meine, când a anunţat concertul, singurul care va fi susţinut de Scorpions anul viitor în Germania. “Va fi un adevărat festival, cu o mulţime de trupe şi invitaţi interesanţi”, a mai spus Meine. Printre artiştii invitaţi se va număra şi grupul britanic de heavy metal Judas Priest.
Potrivit presei germane, trupa rock se alteaptă la un public numeros care să provină nu doar din toată Germania, ci şi din restul Europei şi chiar din întreaga lume.
Vânzările în avans pentru concertul de la Hanovra se vor deschide luni, când fanii care au avut bilete la concertele din Germania anulate în acest an au întâietate.
Anul viitor, trupa va susţine concerte în Las Vegas şi Ciudad de Mexico, apoi în mai multe oraşe din America de Sud, după care vor reveni în Europa.
Printre cele mai titrate hituri mondiale lansate de formaţia Scorpions se numără „Rock You Like A Hurricane”, „Still Loving You”, “Holiday”, “Send Me an Angel” şi, bineînţeles, „Wind of Change”, un cântec compus pentru a marca sfârşitul Războiului Rece.
*** Trupa Scorpions s-a înfiinţat în 1965, în Sarstedt, la sud de Hanovra, chitaristul Rudolf Schenker punând bazele formaţiei la care s-a alăturat, patru ani mai târziu, Meine. Chitaristul Matthias Jabs a fost cooptat la sfârşitul anilor ’70. Acum trupa este întregită de basistul Pawel Maciwoda şi bateristul Mikkey Dee, fost membru al formaţiei Motorhead.
Ilona Farkas