Academia Regală Suedeză a decernat Premiul Nobel pentru Literatură din 2024 autoarei sud-coreene Han Kang „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”. Han Kang este prima persoană născută în Coreea de Sud care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură și a doua din istoria acestei țări care a fost premiată cu un Nobel. Romanul „Acte umane” al lui Han Kang are la bază un eveniment istoric care a avut loc în orașul natal Gwangju, unde, în 1980, sute de studenți și civili neînarmați au fost uciși în timpul unui masacru desfășurat de armata sud-coreeană.

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură din 2024 s-a născut în 1970 în orașul Gwangju din Coreea de Sud, iar la vârsta de 9 ani familia s-a mutat în capitala Seul. Tatăl său a fost un romancier renumit în ţara sa, fiind, în acelaşi timp, pasionat de artă şi de muzică în mod special. Han Kang și-a început cariera în 1993, odată cu publicarea mai multor poezii în revista „Literatură și Societate”, iar debutul său în proză a avut loc în 1995, cu colecția de povestiri „Dragostea din Yeosu”. Au urmat alte lucrări în proză, atât romane, cât și povestiri.
** Fostul președinte sud-coreean Kim Dae-jung a câștigat în 2020 Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de reconciliere cu Coreea de Nord și Japonia, dar și promovarea democrației și drepturilor omului.
** Academia Suedeză descrie opera lui Han Kang ca fiind “caracterizată de această expunere dublă a suferinței, o corespondență între chinul mental și cel fizic, cu legături strânse cu gândirea estică”

** Stilul lui Han Kang, pe cât de vizionar, pe atât de concis, se abate totuși de la așteptările față de acest gen. Un procedeu particular al ei este acela de a permite sufletelor celor morți să se separe de corpurile lor, oferindu-le astfel posibilitatea de a asista la propria lor anihilare.
** Romanul „Acte umane” al lui Han Kang are la bază un eveniment istoric care a avut loc în orașul natal Gwangju, unde, în 1980, sute de studenți și civili neînarmați au fost uciși în timpul unui masacru desfășurat de armata sud-coreeană.
Ilona Farkas


