Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională născută din credinţele şi obiceiurile agrare ale strămoşilor noştri şi simbolizează trecerea de la iarnă la primăvară, renaşterea naturii şi începutul lucărilor agrare. În vechime, Anul Nou începea la 1 Martie, iar mamele legau cu un fir roşu sau negru câte o monedă la gâtul copiilor sau la mână pentru a fi feriţi de rele tot anul. În anul 2017, mărţişorul (sau marț, mărțiguș), a fost înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.
„Sfinte Soare, sfinte Soare
Dăruiescu-ți mărțișoare!”
***
Tradiţia Mărţişorului este răspândită în România şi în alte ţări din sud-estul Europei precum Bulgaria, Macedonia de Nord, Grecia şi Republica Moldova. Şnurul este împletit din două fire, unul alb şi altul roşu, de care se leagă un bănuţ. În credinţa populară, albul reprezintă puritatea, culoarea roşie simbolizează vitalitatea, iar bănuţul prosperitatea.
Îl dăruim în semn de afecţiune persoanelor dragi sau îl purtăm noi înşine pentru a atrage binele şi a fi protejaţi de rele.
Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Național al Țăranului Român, scrie despre funcţia magică a mărţişorului: “Oamenii credeau că acel copil care va purta mărțișor va fi sănătos, „curat ca argintul” și norocos. Specialiștii (etnografi, etnologi sau antropologi)
vorbesc despre o funcție apotropaică a mărțișorului. Mărțișorul legat la mână sau la gât are formă de cerc, deci, îndeplinea, înainte de toate, o funcție magică. De aceea nu doar copiii erau protejați de maleficii, prin intermediul lui, ci și cloșca din cuibar, oaia din staul sau… pomii din grădina țăranului”.
În Transilvania, există şi acum obiceiul de a agăţa mărţişoare de uşi, ferestre sau de coarnele animalelor pentru ca acestea să fie ferite de spiritele rele. În zona Moldovei, după ce erau purtate de copii, mărţişoarele erau legate de câte un copac pentru a avea rod bun.
Tot în funcţie de zonă, mărţişorul se purta timp de 12 zile, până la 9 martie, până la înflorirea porumbarului sau până la venirea berzelor. Fetele mari sau nevestele purtau mărţişor din considerente…estetice, pentru frumuseţea tenului, mai spune sociologul: “Se zicea că „Cine poartă mărțișoare/Nu mai e pârlit de soare”. La finele lunii martie „lepădau mărțișorul”, adică și-l desfăceau de la mână, șnurul îl legau de ramura unui pom proaspăt înflorit, iar cu moneda cumpărau fie pîine, albă, fie caș, fie vin. Se credea că fetei care respecta întocmai acest ritual, fața i se făcea albă precum cașul și rumenă ca vinul”.
Mai existau credinţe legate de vreme: dacă pe 1 Martie era vreme frumoasă şi însorită, primăvara şi vara urmau să fie tot cu timp frumos.
În România, mărţişorul este strâns legat de personajul mitologic Dochia, care ar fi tors şnurul în timp ce urca la munte cu oile, fiind un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară. De altfel, ziua de 1 martie mai era denumită și Baba Dochia, Baba Marta sau Cap de primăvară, iar femeile care purtau numele de Evdochia, Dochia sau Dochiţa îşi serbau onomastica.
Perioada cuprinsă între 1 şi 9 martie mai sunt denumite şi zilele Babei, oamenii alegându-şi câte o zi, iar în funcţie de cum va fi vremea, aşa va fi şi sufletul şi viaţa în acel an.
(Ilona Farkas)
