Știrile zilei, la EBS: crește numărul infecțiilor respiratorii, probleme în gospodării și evenimente la Târgul de Crăciun

Știrile zilei de 25 noiembrie la EBS: crește numărul infecțiilor respiratorii, o gospodărie din 5 cheltuie mai mult de jumătate din venit pe chirie, Târgul de Crăciun aduce evenimente speciale în weekend și clujenii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a admira festivalul Lights On.

Aproape 100.000 de infecţii respiratorii au fost înregistrate doar în ultima săptămână la nivelul țării. Numărul este dublu față de cel din aceeași perioadă a anului trecut – arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică. În perioada de referinţă au fost raportate la nivel naţional 430 cazuri de gripă clinică și a fost raportat un caz cu virus gripal A nesubtipat. Pestre 1,2 milioane de persoane din grupele de risc au fost vaccinate antigripal până la începutul lunii noiembrie.

O gospodărie din 5 cheltuie mai mult de jumătate din venit pe chirie. România înregistrează o serie de recorduri îngrijorătoare, astfel că 45% dintre tinerii români trăiesc în lipsă severă de locuinţe, pe când la nivel european procentul este de patru ori mai mic, arată studiul diagnostic privind locuirea de calitate, sustenabilă şi accesibilă, lansat de Consiliul Economic şi Social (CES). Totodată, una din cinci gospodării cheltuie 60% din venit pe chirie, dublul mediei europene. Conform cercetării, fondul imobiliar existent este de calitate slabă, suprapopulat şi administrat inadecvat.

Târgul de Crăciun din Cluj îi așteaptă pe curioși cu surprize și în acest weekend. Azi, clujenii se pot bucura de muzică live ascultându-o pe Blue Ink Jazz Quartet de la ora 18. Iar sâmbătă și duminică de la ora 17:30 au fost pregătite momente speciale pentru copii. De asemenea, cei care ajung în zonă de pot bucura de bucate delicioase, pot admira orașul din roata panoramică și pot alege daruri de la producătorii locali prezenți în cele 86 de căsuțe.

Sunt ultimele 3 zile în care clujenii se pot bucura de instalațiile luminoase aduse în oraș de festivalul Lights On. Sunt în total 10 lucrări ale unor artiști din Marea Britanie, Franța, Olanda, Polonia și România, care schimbă modul în care percepem spațiile în care au fost expuse. Între acestea se numără și Museum of the Moon, celebra lună a artistului britanic Luke Jerram. Festivalul abordează și un subiect extrem de dezbătut în această perioadă: criza energetică.

Ne poți asculta și aici: