Talent şi strălucire. Covorul roşu aşteaptă vedetele de Oscar

Mai sunt doar cinci zile până la mult aşteptata ceremonie de decernare a Premiilor Oscar 2025, iar Academia, chiar dacă a anulat tradiţionalul prânz al nominalizaţilor, i-a chemat la…muzeu. Aproximativ 172 dintre nominalizații la Oscar de anul acesta au participat la evenimentul organizat de Academie, printre aceştia numărându-se Timothée Chalamet, Demi Moore, Denis Villeneuve și Brandi Carlile, Karla Sofía Gascón şi Guy Pearce. Specialiştii se aşteaptă ca ediţia aceasta să fie una strălucitoare sub deviza “Ori te faci remarcat, ori renunţi (să mai vii)”.

Sursa foto: hollywoodreporter.com

Cea de-a 97-a ediție a premiilor Oscar se va desfăşura duminică, 2 martie, iar marţi seară Academia a găzduit o adunare la muzeul său în locul tradiționalului prânz al nominalizaților la Oscar, care a fost anulat în urma incendiilor din Los Angeles. Aproximativ 172 dintre nominalizații la Oscar de anul acesta au participat la Muzeul Academiei de Film din Los Angeles, marți seară, la o noapte la muzeu numită „Cina nominalizaților la Oscar”.

Lista nominalizaţilor scoate la iveală o luptă crâncenă pentru cele mai râvnite trofee din industria cinematografică, iar experţii în bijuterii au dat şi ei verdictul “Pentru Oscaruri, ori te faci remarcat, ori renunţi”. Printre bijuteriile care vor străluci pe covorul roşu se vor remarca cerceii îndrăzneţi şi coliere voluminoase, dar şi diamante naturale rare şi pietre preţioase purtate de vedetele masculine, după cum a spus Sally Morrison, expert la De Beers Group.
„Pentru Oscaruri, ori te faci remarcat, ori renunţi. Suntem contactaţi de o mulţime de stilişti. Ei ne vor spune în linii mari ce fel de lucruri caută – forme, siluete, poate palete de culori”, a spus aceasta pentru Reuters.
Cerceii şi colierele statement se anunţă a fi în vogă anul acesta, un exemplu fiind colierele cu straturi de diamante purtate de Sarah Paulson la Globurile de Aur.
Unele celebrităţi preferă modelele clasice, mai simple, dar totuşi speciale precum inele de peste 11 carate.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: