Taylor Swift, egala lui Beyonce

La gala MTV Video Music Awards (VMA) 2024 desfăşurată la New York, Taylor Swift a câştigat şapte distincţii totalizând 30 de astfel de premii obţinute de-a lungul carierei. Cântăreaţa o egalează astfel pe Beyonce în topul artiştilor cu cele mai multe trofee din istoria acestor premii. La ediţia din acest an, Swift a intrat în posesia celui mai râvnit premiu: cel mai bun videoclip al anului – „Fortnight”, cu Post Malone.

sursa foto: reuters.com/billboard.com

Vedeta americană a câştigat trofeul pentru artistul anului, cel mai bun artist pop şi cea mai bună colaborare, „melodia verii” – „Fortnight”, cea mai bună editare video şi cea mai bună regie video, pentru aceeaşi piesă.

La înmânarea trofeului pentru videoclipul anului, Taylor Swift i-a mulţumit partenerului său de viaţă, jucătorul NFL Travis Kelce: „Tot ceea ce atinge acest bărbat se transformă în fericire, amuzament şi magie”.

De asemenea, în discursul său, Swift i-a încurajat pe fani să voteze, fără să nominalizeze în mod direct preferatul de la prezidenţialele din SUA. Artista a dezvăluit însă acest lucru cu o seară înainte, când după încheierea dezbaterii prezidenţiale între Kamala Harris şi Donald Trump, a publicat pe Instagram un mesaj clar de susţinere a vicepreşedintei SUA: „Cred că este un lider stabil şi talentat şi cred că putem realiza mult mai multe în această ţară dacă suntem conduşi de calm şi nu de haos”.

Au mai primit premii cântăreaţa Sabrina Carpenter  – cântecul anului cu melodia sa „Espresso”, iar Chappell Roan a fost desemnată cel mai bun artist nou. Lisa (Blackpink) a câştigat trofeul pentru cel mai bun artist K-pop, iar Katy Perry a primit premiul Video Vanguard pentru întreaga carieră.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: