“Trei kilometri până la capătul lumii” a câştigat premiul “Queer Palm”

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câştigat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes trofeul Queer Palm, un premiu alternativ acordat unui lungmetraj care abordează tematica sau pe membrii comunităţii LGBTQ.

 

Sursa foto: Facebook/Emanuel Pârvu

Juriul Queer Palm a fost prezidat anul acesta de regizorul belgian Lukas Dhont („Close”, „Girl”), care a trebuit să decidă între 18 lungmetraje din toate secţiunile.

Pelicula, regizată de Emanuel Pârvu, spune povestea lui Adi, un adolescent de 17 ani care îşi petrece vacanţa de vară în satul natal din Delta Dunării. Într-o seară, acesta este atacat pe stradă, iar de a doua zi lumea lui este bulversată, proprii părinţi încep săl privească diferit, iar liniştea micii comunităţi rurale este afectată.
Regizorul şi actorul Emanuel Pârvu a spus că a dorit să facă un film care să întruchiepze societatea românească, principalele personaje fiind exponenţii unor instituţii precum biserica (preotul), legea/sistemul juridic (poliţistul) şi familia (mica societate). De asemenea, mama întruchipează societatea în sens larg, iar tatăl sfera familiei, a declarat regizorul.

După anunţul organizatorilor, Pârvu a ţinut să sublinieze forţa echipei, făr de care nu s-ar putea face un film. Echipa e cea fără de care lucrurile nu pot funcționa. Noi am fost o echipă. De la scenariu până aici, toată lumea a iubit proiectul ăsta. Toți care sunt pe generic, de la actori la sponsori, de la tehnic la PR, de la pre la post, cu toții am tras să-l vedem că se va descurca singur în lume. Filmul, a scris regizorul pe o reţea de socializare.

 

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: