The Sex Pistols pleacă într-un turneu mondial fără unul dintre fondatori, vocalistul John Lydon, mai cunoscut sub numele de Johnny Rotten, dar cu Steve Jones, Paul Cook și Glen Matlock. Acestora li se alătură vocalistul Frank Carter, 40 de ani, cei patru urmând să cânte melodii de pe albumul Sex Pistols din 1977, “Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols”.

Turneul australian şi cel nord-american vine după ce trupa și-a susținut anul trecut primele spectacole cu Carter, în vârstă de 40 de ani, în Marea Britanie. Şi, se pare, publicul l-a plăcut.
Liderul Steve Jones a declarat într-un interviu pentru publicaţia “The Guardian” că Frank Carter, noul vocalist al trupei Pistols, “este revigorant şi datorită vârstei sale”. “E grozav, are multă energie și este grozav cu publicul. Nu încearcă să fie Johnny Rotten. Oamenilor le place. Filosofia mea este să nu cântăm mai mult de o oră și 15, o oră și 30, maximum. De câte ori merg la un concert, nu mă interesează să văd o trupă timp de trei ore. Bănuiesc că unii artiști cred că mulțimea își câștigă banii, dar pentru mine, mă plictisesc după o oră și ceva”, a spus Jones, fără a răspunde în mod direct criticilor fostului coleg de trupă.
Cu toate acestea, fostul vocalist, John Lydon, 69 de ani, simţindu-se dat la o parte, a ripostat, făcând declaraţii dure în mass-media britanică: “M-a enervat acest lucru foarte tare. Încearcă să trivializeze întregul spectacol pentru a scăpa de karaoke, dar pe termen lung cred că publicul va vedea vedea cine are valoare și cine nu. Nu mi-am vândut niciodată sufletul pentru a câștiga un dolar. Este catolicul din mine — acea vinovăție pe care nu vreau să o împiedic”, a declarat Lydon, care acum face parte din trupa “Public Image Ltd”.
Acesta a adăugat: „La fel ca Nancy Reagan, întotdeauna mi-a fost ușor să spun „nu”. Dacă ceva îți provoacă inima, sufletul și mintea și sentimentul de puritate a ceea ce este bine și rău în lume, atunci doar spune nu”.
Ilona Farkas


