Tururi ghidate noaptea la Colosseum

În nopţile toride de vară, Colosseumul din Roma îşi primeşte vizitatorii la adăpostul nopţii cu tururi arheologice, filme clasice şi dezbateri literare. Aceste vizite au un caracter restrâns, în grupuri de cel mult 25 de persoane, permiţând astfel vizitatorilor să se bucure de expoziţia permanentă în afara orelor aglomerate de peste zi. Minorii au intrarea liberă.

 

Colosseumul îşi deschide porţile şi noaptea, cu tururi ghidate, organizate între orele 20:30 (18:30 GMT) şi 00:00 (22:00 GMT). Vizitatorii nocturni au la dispoziţie o expoziţie permanentă, cu reconstituiri ale vestimentaţiei, armelor şi obiectelor pe care gladiatorii le foloseau în timpul luptelor, inspirate de gravuri, mozaicuri şi picturi de la acea vreme, însă edificiul se transformă şi un cinematograf în aer liber, cu un mare ecran în Templul lui Venus. Cinematograful lansat în colaborare cu Cinemateca Naţională a atras 15 mii de persoane în ultimii doi ani.  Până în data de 17 iulie sunt propuse zece filme emblematice, între care „Gladiatorul” (2000), „Vacanţă la Roma” (1953) şi „Marea frumuseţe” (2013).

Accesul în Colosseum este posibil doar la ora aleasă în faza de rezervare, iar intrarea se face pe la „Sperone Valadier”, lângă Arcul lui Constantin. Vizitatorii au la dispoziţie mai multe tipuri de bilete, copiii şi adolescenţii din UE cu vârste de până în 18 ani având intrarea liberă.

**

 

Colosseumul, numit și Amfiteatrul Flavian, este unul din simbolurile Romei şi a fost construit în timpul împăraților Flavian ca un dar poporului roman.

Construcția edificiului a început între anii 70 și 72 d.Hr. sub împăratul Vespasian şi s-a deschis aproape un deceniu mai târziu. A fost modificat de mai multe ori în anii următori, însă structura iniţială măsura aproximativ 189 pe 156 metri, avea patru etaje înălțime și includea optzeci de intrări în amfiteatru – șaptezeci și șase pentru patroni, două pentru participanții la evenimente și două exclusiv pentru folosirea împăratului. La capacitatae sa maximă, Colosseumul putea găzdui peste 50.000 de spectatori.

Cu oczia deschiderii, împăratul Titus a sărbătorit cu o sută de zile de jocuri de gladiatori. După căderea Imperiului Roman de Apus, Colosseumul a început să se deterioreze, la degradare contribuind şi o serie de seisme puternice produse în secolul al V-lea d.Hr.

Până în secolul al XX-lea, aproape două treimi din clădirea originală fusese distrusă, în anii 1990 au început ample lucrări de restaurare, iar astăzi este una dintre cele mai populare atracții turistice ale Romei moderne, fiind vizitat de milioane de vizitatori pe an.

(Ilona Farkas)

 

Ne poți asculta și aici: