Joi, 29 mai, a fost înaugurată, în prezenţa Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, cea de-a 23-a facultate a Universității “Babeș-Bolyai”: Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății. În anul universitar 2025/2026, noua facultate va organiza examen de admitere la şase specializări la nivel de licenţă şi master, pentru aproximativ 200 – 300 de studenți.

Inaugurarea celei de-a 23-a facultăți a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, a avut loc joi, 29 mai 2025, la sediul acesteia de pe str. Clinicilor nr. 9 din Cluj-Napoca.
“UBB este cea mai mare comunitate academică a țării, fiind de 10 ani prima universitate a țării ca performanță academică și cea mai complexă universitate europeană sub aspect multicultural, iar din punct de vedere financiar, una dintre cele mai stabile. Având acest profil complex și resursele academice și financiare, era absolut normal să dezvolți o componentă de științe medicale și ale sănătății. Nu prea ai în lume universități comprehensive care să nu aibă componenta bio-medicală. Aș vrea o dezvoltare interdisciplinară a noii facultăți și programe care să fie gândite într-o logică de calitate, nu cantitate. Mai puțin înseamnă, uneori, mai mult, mai puțin și bine, iar programele educaționale să fie derivate din activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare. Această componentă ar trebui să aducă granturi, impact internațional și citări”, a spus Daniel David, fost rector al UBB şi actual ministru al Educaţiei.
Acesta a adăugat că “nu vrem să intrăm în competiții copilărești, dar nici nu putem să nu dezvoltăm ceea ce este important pentru UBB și pentru țară”.
Rectorul interimar al UBB, Adrian Petrușel, a spus, la rândul său, că momentul inaugurării noii facultăți este unul istoric: “Noua facultate a Universității noastre vine ca o repunere în drepturi a tradiției și moștenirii organizării inițiale a universității ca universitate comprehensivă, în rând cu universitățile de elită ale lumii. UBB are deja un corp consistent de specialiști în medicină și sănătate – titulari, angajați pe perioadă determinată sau colaboratori -, ceea ce ne asigură o platformă bună de start. Acum, că avem și acest cadru formal, vom putea dezvolta programe academice noi în domeniu, fără a face concurență universităților de medicină, ci dimpotrivă, susținând activitatea medicală cu cercetările noastre”.
În viitorul an universitar, noua facultate va organiza examen de admitere pentru 200 – 300 de studenți, urmând să fie, la început, șase specializări la nivel de licență și master, printre care fizică medicală, inginerie medicală, biologie medicală. Ulterior, numărul de specializări va fi suplimentat cu alte două.
***
Tradiția medicală la UBB a început în 1775/1776 în Universitas Claudiopolitana (Universitatea din Cluj) și a continuat în universitatea maghiară și apoi românească din Cluj până în 1948, când, prin reforma comunistă, componenta biomedicală a fost organizată separat de UBB (care se numea atunci Universitatea Victor Babeș). Pentru a se ancora în prezent și viitor și pentru a-și recupera tradiția în domeniu – UBB este succesoarea legală a Universității românești din Cluj și astfel a tradiției acesteia -, în anul 2020 UBB a creat Școala de Sănătate (School of Health), care a evoluat în 2022 în UBB School of Health – UBBMed (https://ubbmed.ubbcluj.ro/). Noua Facultate de Științe Medicale și ale Sănătății, înființată în 2025, devine astfel componenta centrală a UBBMed.
Ilona Farkas


