Vă susţinem de la Cluj! Hai, România!

Selecţionata României, antrenată de Edward Iordănescu, va disputa în această seară un meci de “acum ori niciodată” pentru calificarea în sferturi, adversară fiind Olanda, formaţie supranumită “portocala mecanică”. Partida se va desfăşura pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00, însă microbiştii clujeni vor avea ocazia să-i susţină pe tricolori din inima oraşului, în Piaţa Unirii fiind amplasat un ecran uriaş şi 2.500 de scaune.

 

Sursa foto:
https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial
Sursa foto: https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Suporterii echipei naţionale de fotbal sunt încurajați să vină îmbrăcați cu tricourile naționalei și cu drapelul țării. Primăria Municipiului Cluj-Napoca recomandă, totodată,

suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, să nu aibă asupra lor materiale pirotehnice, recipiente din sticlă ori alte obiecte contondente care pot pune în pericol siguranța participanților la această activitate de susținere a naționalei României.

***

În faţa unei mari performanţe, echipa condusă de Edward Iordănescu va da totul chiar dacă, pe hârtie, Olanda este mare favorită la câştigarea optimilor.

“Tot ce am cucerit până acum, am cucerit prin unitate, ambiţie şi sacrificiu. Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiţie fără precedent şi sacrificiu total într-o singură direcţie. Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieţii sunt pregătiţi, acum spun că sunt pregătiţi, dar e nevoie şi de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult? (…) Când milioane de români cântă în acelaşi timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: ”Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte. E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Iar dacă grupul va reacţiona după chipul în care a fost construit şi a performat, atunci îşi va croi cu adevărat o soartă. Un destin, a spus antrenorul Edward Iordănescu.

 

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: