Veste tristă pentru Oasis: a murit în timpul concertului

Stadionul Wembley din Londra s-a transformat într-un furnicar la ultimul concert susţinut de trupa Oasis în Londra. A fost al şaptelea concert în capitala Marii Britanii, după care grupul britpop se va îndrepta către Scoţia. Membrii trupei s-au declarat “şocaţi şi întristaţi” de această veste, însă concertul a continuat pentru celelalte câteva zeci de mii de persoane.

https://www.facebook.com/OasisOfficial

Un fan al trupei Oasis a decedat la ultimul concert susţinut de fraţii Gallagher la Londra. Bărbatul, de 40 de ani, a decedat sâmbătă seara “după o cădere în cursul unui concert în cadrul turneului de revenire a grupului Oasis pe stadionul Wembley din Londra”, după cum a anunţat poliţia metropolitană citată de presa britanică.

Polițiștii, echipele de urgență și medicii sosiți la fața locului în jurul orei 22:19 un au mai putu face însă nimic pentru persoana rănită. “Un bărbat de 40 de ani a fost descoperit cu răni comparabile cu cele ale unei căzături. Din păcate, a fost declarat decedat la fața locului”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de BBC.

Tot BBC a publicat o declaraţie în care frații Liam și Noel Gallagher s-au declarat “șocați și întristați de această veste” și au transmis “sincere condoleanțe familiei și prietenilor victimei”.
Poliţia a făcut un apel către fanii care au umplut stadionul până la refuz sâmbătă seară să ofere informaţii despre incident pentru a fi elucidate coircumstanţele în care s-a produs tragedia.
Concertul a fost ultimul dintr-o serie de șapte concerte la Londra, pe care trupale-a susţinut după ce s-a reunit la începutul lunii iulie, la 16 ani distanţă de la despărțire. Reunirea a produs un entuziasm fără margini fanilor care au umplut toate stadioanele pe care au cântat până în prezent fraţii Gallagher: Cardiff, Manchester (oraşul natal) şi Londra.

Pentru turneul de revenire, Oasis a programat 41 de concerte în întreaga lume, pentru care s-au vândut până în prezent aproximativ 900.000 de bilete. De la Londra, frații Gallagher vor călători la Edinburgh, Scoția, după care vor începe reprezentaţiile de peste Ocean, în Statele Unite, urmate de cele din Japonia, Australia și Brazilia.

Ne poți asculta și aici: