Vineri începe festivalul “Toamna Muzicală Clujeană”    

Festivalul internaţional de muzică clasică “Toamna Muzicală Clujeană” va fi deschis vineri, 13 octombrie, cu un concert susţinut de Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania” pe scena din Auditorium Maximum de la Colegiul Academic din Cluj Napoca. Melomanii vor audia lucrări semnate de Johannes Brahms, Ernest Bloch şi Béla Bartók, la pupitrul dirijoral revenind maestrul Gregory Vajda.

 

Concertul inaugural este programat pentru ora 19.00 şi îl va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Gregory Vajda, solist va fi violoncelistul Valentin Răduțiu, iar Cornel Groza este dirijorul corului.

Programul serii include lucrări semnate de Johannes Brahms – Uvertura tragică, op. 81, Ernest Bloch – Schelomo: rapsodie ebraică pentru violoncel şi orchestră şi Béla Bartók – Mandarinul miraculos, pantomimă într-un act, op. 19.

Având titlul generic Fall into Classic, ediția din acest an a Toamnei Muzicale Clujene a pregătit melomanilor o serie de surprize și întâlniri excepționale cu instrumentiști și soliști de mare valoare, se arată într-un comunicat al Filarmonicii de Stat “Transilvania”.

Biletele la concert se pot achiziționa online, de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro, de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau direct de la locaţia concertului, cu o oră înainte de începerea concertului, în limita locurilor disponibile.

***

Uvertura tragică op. 81 este o lucrare pentru orchestră simfonică scrisă de Johannes Brahms în vara anului 1880, compozitorul adăugând în titlul uverturei cuvântul “tragic” pentru a sublinia caracterul turbulent al piesei, în esență o mișcare simfonică de sine stătătoare, în contrast cu efervescența unei compoziții similare, scrise în același an, și anume Uvertura Festivalului Academic.

Ernest Bloch, compozitor american de origine elvețiană, a scris lucrarea Schelomo: rapsodie ebraică pentru violoncel și orchestră într-o perioadă în care se afla în plin proces de căutări în ceea ce priveşte identitata sa muzicală. Lucrarea închide Ciclul Ebraic, o serie de compoziții prin care Bloch a dat glas interpretării personale la ceea ce credea el că ar trebui să fie muzica evreiască. Violoncelul solo din Schelomo este întruchiparea regelui Solomon, afirma compozitorul în anul 1933.

Mandarinul miraculos compus de Béla Bartók a fost la origine un balet pantomimă într-un act, iar la premiera de la Opera din Köln (noiembrie 1926) a provocat un scandal major, fiind ulterior interzis din motive morale.

***

Gregory Vajda (foto) revine în această stagiune la Filarmonica de Stat „Transilvania”, unde va conduce, vineri seară, concertul inaugural al Toamnei Muzicale Clujene.

Dirijor și compozitor, Gregory Vajda s-a născut la Budapesta, a fost discipol al celebrului compozitor și dirijor Péter Eötvös, este invitat în mod regulat în diferite festivaluri şi a colaborat cu orchestre importante din lume.

În 2011 a fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice din Huntsville, Alabama, iar în 2022 dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Savaria” din Szombathely, Ungaria. Este, de asemenea, directorul artistic al Ansamblului de muzică nouă UMZE din Ungaria, precum și directorul de programe al Fundaţiei de Muzică Contemporană „Péter Eötvös” de la Budapesta.

Pentru activitatea sa a fost distins cu mai multe premii: Premiul de Artă „Gundel” (2001), Premiul „Bartók-Pásztory” (2018), Premiul „Artisjus” pentru Artă Interpretativă (2020).

***

Violoncelistul Valentin Răduţiu, născut la München, este considerat „unul dintre marile talente violoncelistice ale timpului nostru” (Süddeutsche Zeitung, 15.10.2013). A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale şi a primit premii importante, precum locul al doilea la Concursul Internaţional Enescu din Bucureşti (în 2012).

Valentin Răduțiu a cântat în compania unor orchestre importante precum Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Deutsche Radiophilharmonie Saarbrücken, Symphonieorchester a MDR Leipzig și SWR Stuttgart, Camerata Salzburg, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Hong Kong Sinfonietta, şi a colaborat cu dirijori precum Wolfram Christ, Gustavo Gimeno, Pablo Gonzales, Stanislaw Kochanowski, Case Scaglione, Leoš Svárovsky și Radoslaw Szulc.

***

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică “Toamna Muzicală Clujeană”, ajuns în acest an la a 56-a ediţie, este cel mai important eveniment de profil după Festivalul Internaţional bianual „George Enescu”.

Prima ediţie a “Toamnei Muzicale Clujene” a avut loc în 1965 şi, cu o mică excepţie (un an de întrerupere), festivalul şi-a păstrat ritmicitatea anuală de-a lungul întregii sale istorii.

Acest festival a susţinut dintotdeauna diversitatea culturală şi dialogul intercultural, dar şi debutul artistic: pe lângă nume consacrate în lumea muzicală naţională şi internaţională, festivalul creează şi spaţii de promovare a tinerilor muzicieni valoroşi, aflaţi la început de carieră. În egală măsură, festivalul s-a orientat, în ultimii ani, şi către evenimente care ies din sfera muzicii culte, incluzând aici concerte de jazz, muzică tradiţională, muzică de film, abordări de tip fusion sau world music, potrivit https://filarmonicatransilvania.ro/.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: