Astăzi cinstim curajul şi abnegaţia cu care au luptat soldaţii din Armata Română în urmă cu 80 de ani, când, la 25 octombrie 1944, au eliberat oraşul Carei, ultima mare localitate din Ardealul de Nord aflată sub ocupație străină. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959, iar în Cluj-Napoca ziua a fost marcată la Monumentul “Glorie Ostaşului Român”.
25 octombrie 1944: după lupte grele, în care soldaţii români au luptat cu stoicism, oraşul Carei, dimpreună cu Transilvania de Nord, a fost eliberat de sub ocupaţia horthystă. Această dată a devenit o zi simbolică de cinstire a uneia dintre instituțiile fundamentale ale națiunii noastre: Armata Română.
Astăzi, în marile oraşe din ţară s-au organizat ceremonii militare şi religioase pentru marcarea Zilei Armatei Române. La Cluj-Napoca, manifestarea s-a desfăşurat la Monumentul “Glorie Ostașului Român”, la care au fost prezenţi domnul General de brigadă dr. Nicolae TONU, primarul Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, parlamentari, europarlamentari, consilieri județeni și locali, preoţi, reprezentanți ai autorităților civile și militare, precum şi foarte mulţi clujeni.
La ceremonie a fost prezentă şi doamna prefect Irina Munteanu, care a definit momentul ca pe unul “de profundă recunoștință și respect pentru toți cei care au servit și continuă să servească patria noastră cu devotament și curaj”. De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat rolul crucial pe care îl joacă armata în menţinerea păcii.
“În contextul geopolitic regional actual, marcat de tensiuni și incertitudini, este esențial să ne amintim de rolul crucial pe care Armata Română îl joacă în menținerea păcii și securității. Militarii noștri sunt un exemplu de profesionalism și dedicare, iar sacrificiile lor ne permit să trăim într-o țară liberă și sigură. (…) Astăzi, ne înclinăm în fața celor care au ales să își dedice viața apărării țării noastre. Le mulțumim pentru curajul și devotamentul lor și ne angajăm să le susținem în continuare, asigurându-ne că au toate resursele necesare pentru a-și îndeplini misiunea. (…) La mulți ani, Armatei Române! La mulți ani, România!”, a spus Irina Munteanu, Prefectul județului Cluj.
Sursa foto: https://web.facebook.com/PrefecturaCluj
Ilona Farkas