Zilele trecute am râs, împreună cu colegii, de personajele filmului Dezmățul de la Căcâna. Recorder.ro a filmat pomana ante-electorală a partidului iubit – cinci mici și două beri – cadou oferit posesorilor de invitație PSD într-o pădure cu nume ridicol, dar explicabil: Căcâna, lângă Slatina.
15.000 de internauți au dat share articolului publicat pe site-ul dedicat „jurnalismului făcut pentru cititori”, iar pe youtube materialul adună, fără greutate, 50.000 de vizualizări.
Râdem de amărâții care-și dau votul pentru mici, bere și-o șapcă roșie. Sunt cei pe care știm că nu avem cum să-i dezlipim de partid, încremeniții-n alte vremuri, disponibili oricând să umple stadionul capitalei dacă primesc transport gratis cu autobuzul și, eventual, un steguleț roșu. Prost îmbrăcați, cu vocabular sărac, dantură demult incompletă, idei puține și depășite de vremurile în care noi, orășenii, trăim corporatist.
Râdem de ei, îi sorbim din priviri ca voyeuriștii și ne spunem că recorder.ro a făcut din nou o treaba foarte bună în pădurea Căcâna.
Jurnalistul Costi Rogozanu vede însă puțîn mai departe de acest spectacol grotesc propagat pe Facebook mai repede decât viteza de răspândire a mirosului de mici prăjiți:
„Presa quality lovește din nou în lumea celor fără dinți. demascarea micului și a berii. În ultimii ani presă română flexibilă și onlineista a devenit pur și simplu și mai lipsită de empatie. noul trend pornoetic – voyeurism cu săraci care se simt puțin mai bine și care primesc o bere de la vătaful locului. acest reportaj este fix nonjurnalism, batjocorirea sărăciei adunate la un mic, […] dar acești oameni nu mai au arme de apărare de foarte mult timp”.
Aș vrea așadar, după ce ne-am mângâiat orgoliul de rasă superioară văzându-i pe votanții celui mai mare partid cu burțile pline în mijlocul naturii, să ne mai pierdem câteva minute din viață căutând un răspuns la întrebarea: cum au ajuns subiecții dezmățului de la Căcâna atât de vulnerabili, și eventual, oare ce-am încercat să facem noi, ăștia mai deștepți, pentru ca politicienii la putere să nu poată controla cu atâta ușurință mase de oameni fără speranță.