AUDIO | Forum EBS. Poliția Locală, sub lupă. De la “pe mine m-au ajutat” la “fac bani de pe amenzi”

Cât vă ajută Poliția Locală din Cluj-Napoca și cât de protejați vă simțiți de către aceasta?, au fost câteva dintre întrebările la care am încercat să găsim răspunsuri joi, 4 martie, în cadrul emisiunii Forum EBS, realizată de Ovidiu Cornea. Am pus „sub lupă” activitatea Poliției Locale alături de clujeni, de consilierul local Adriana Cristian – care a criticat recent raportul de activitate al structurii pe anul trecut – de șeful Poliției Locale, Marcel Bonțidean și de viceprimarul Dan Tarcea.

„Să fie mai mult decât un organism care dă amenzi”

Poliția Locală a primit în 2020 peste 60.000 de sesizări și reclamații și a aplicat peste 50.000 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, conform raportului, în majoritatea cazurilor, timpul de intervenție este de până la 15 minute. Ei bine, raportul de evaluare pe anul trecut a fost criticat recent, în ședința Consiliului Local în care documentul a fost aprobat, de către consilierul local Adriana Cristian. Ea a cerut o măsurare mai eficientă, după criterii de tip SMART (Specific, Măsurabil, Accesibil, Relevant, Încadrat în timp), a modului în care polițiștii clujeni rezolvă problemele clujenilor.

În intervenția difuzată la Forum EBS, consilierul a vorbit despre principalele probleme unde Poliția Locală trebuie să fie mai prezentă. O puteți asculta mai jos:

Am întrebat mai mulți clujeni, pe parcursul săptămânii, cum percep activitatea Poliției Locale. În timp ce unii ne-au relatat că au fost ajutați, alții asociază rolul polițistului local cu cel al omului care aplică amenzi:

O problemă aparte este cea în care clujeanul care primește o sancțiune consideră că polițistul face un exces de zel, mai ales atunci când, spre exemplu în cazul parcărilor, nu se oferă o alternativă. Ascultați mai jos astfel de exemple:

În Forum EBS am difuzat și relatarea unei clujence, care a trăit un episod în care a fost agresată verbal de un cetățean. Ea susține că deși a apelat la sprijinul polițiștilor locali, aceștia nu au intervenit în situația respectivă:

„Nu avem o normă de amenzi!”

Șeful Poliției Locale din Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, a subliniat că activitatea acestei structuri nu se rezumă la aplicarea de sancțiuni și nu are stabilită o normă de amenzi. El a precizat că „nu am fost constituíți să aducem bani la bugetul local”. În acest sens, Marcel Bonțidean a arătat că din zecile de mii de sancțiuni aplicate, aproximativ 11.000 au fost avertismente, ceea ce denotă că amendarea nu este un scop în sine. În privința lipsei de reacție a unor polițiști locali, șeful structurii a spus că a solicitat de fiecare dată cercetări disciplinare în astfel de situații, dar pot exista și limitări legislative. Ascultați mai jos declarațiile sale din Forum EBS:

Dan Tarcea: Modelul vest-european vine și cu rigori

Activitatea Poliției Locale a dus în ultimii zece ani la îmbunătățirea vieții în Cluj-Napoca, inclusiv prin reducerea parcărilor neregulamentare sau a sancționării depozitărilor ilegale. Pentru a se bucura, însă, de o civilizație comparabilă cu cea a unor țări vest-europene, locuitorii orașului trebuie să și respecte anumite rigori, a spus la rândul său, în Forum EBS, viceprimarul Dan Tarcea:

Ascultați întreaga discuție purtată de Ovidiu Cornea cu viceprimarul Dan Tarcea pe tema rolului Poliției Locale din Cluj-Napoca:

 

Mai jos, emisiunea integrală Forum EBS, de joi seară, în care a fost abordată și problema parcărilor din oraș, domeniu predilect de aplicare a amenzilor:

 

Ovidiu Cornea

Disclaimer: Opiniile și viziunile exprimate de invitații EBS Radio le aparțin în totalitate și nu reprezintă în mod obligatoriu direcția editorială EBS Radio. EBS Radio este fidel principiilor libertății de expresie care include dreptul publicului de a avea acces inclusiv la materiale, informații, idei și conținut ce poate fi considerat controversat, fără încălcarea legilor în vigoare.

Ne poți asculta și aici: