Creșă publică în loc de grădiniță, în Bună Ziua, din cauza cererii foarte mari din partea părinților

O creșă publică va fi amenajată în cartierul Bună Ziua, pe strada Theodor Capidan. Aceasta va fi situată într-un imobil preluat recent de municipalitate ca donație de la dezvoltatorii unui ansamblu imobiliar din zonă.

 

Inițial aici urma să fie amenajată o grădiniță, însă cererea mare de locuri în creșe, dar și profilul locuitorilor cartierului, a convins municipalitatea să schimbe planul, ne-au declarat reprezentanții Primăriei clujene.

Astfel, Consiliul Local urmează să voteze în ședința de mâine preluarea în administrare a imobilului de către Serviciul Bugetar de Creșe.

Viitoarea creșă ar urma să aibă aproximativ 60 de locuri și se încearcă amenajarea ei până în toamnă, a precizat pentru EBS Radio viceprimarul Olah Emese.

Imobilul are două niveluri și o suprafață utilă de peste 380 de metri pătrați, cu șase săli de grupă, sală multifuncțională și alte dotări specifice unei astfel de unități. Clădirea are o valoare de inventar de peste 1 milion de lei. Terenul aferent, de 1.000 de metri pătrați  este evaluat, de asemenea, la peste 24.000 de lei.

Măsura amenajării creșei în Bună Ziua vine și în contextul în care din toamnă, din cauza măsurilor de distanțare socială, doar 143 de locuri vor fi disponibile. În doar zece zile de la înscrieri, care se încheie în 17 iulie, numărul cererilor a depășit 760. Ca măsură alternativă, părinții pot apela la sprijin financiar, între 250 de lei și 710 lei, pentru plata unei bone, acreditate.

În mod obișnuit, în creșele publice din Cluj-Napoca erau disponibile anual peste 600 de locuri, numărul de cereri fiind și așa, de peste 1.600.

 

Ovidiu Cornea

 

X
X
X