E nevoie de plasmă convalescentă pentru bolnavii de Covid-19 în stare gravă! Autoritățile fac apel la clujenii vindecați să doneze sânge

Mai puțin de 20 de clujeni care s-au vindecat de Covid-19 au donat plasmă convalescentă, care este necesară pacienților care se află în stare gravă.

Potrivit datelor Centrului de Transfuzii din oraș, numărul celor care s-au vindecat de Covid-19 și care vin să doneze sânge este mic, mai puțin de 20. Asta deși aproape 600 de persoane din județ au fost declarate vindecate, iar alte câteva sute au depășit faza de risc de transmitere a bolii, ceea ce le permite donarea.

Autoritățile clujene fac în continuare apel la donarea de plasmă, care le poate fi utilă pacienților cu Covid-19 aflați în stare critică.

„Se constată o ușoara creștere a donatorilor în ultimele zile, dar nu suficient de mare, așa cum ne-am dori-o. Există această reticență și nu înțeleg de ce, pentru că până la urmă este o donare clasică de sânge. După aceea se ocupă cei de la Centrul de Transfuzii de separarea plasmei și restul procedurilor. Am încurajat pe toți cei care se află în situația asta să o facă pentru că vorbim de un gest uman, acela de a sprijini și pe alții care sunt în situație mai gravă. Sper ca oamenii să conștientizeze că este nevoie de ajutorul lor”, a sus la EBS Radio prefectul Mircea Abrudean, care este unul dintre donatori.

Un ordin recent al Ministerului Sănătății face mai permisivă donarea de plasmă. Astfel, donatorii trebuie să facă dovada istoricului de infectare cu Covid-19 dar nu mai au nevoie de 2 teste negative, ci doar să ateste încetarea riscului de transmitere a bolii. Pot dona, însă, doar persoane cu vârsta între 18 și 60 de ani.

 

Ovidiu Cornea

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Ne poți asculta și aici: