Numărul externărilor a depășit la Cluj, în premieră, totalul celor internați. Care e situația la nivel național

Numărul pacienților infectați cu Covid-19 vindecați și externați din spitalele clujene a depășit, în premieră, numărul celor internați în prezent. Astfel, de la debutul pandemiei 263 de pacienți tratați la Cluj au fost declarați vindecați.

Dintre cei 263 de pacienți tratați la Cluj, 197 sunt din județ, potrivit datelor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj. O evoluție similară cu cea de la Cluj a cazurilor se înregistrează, de astăzi și la nivel național.

Externări și după doar 7 zile

În prezent, 260 de persoane, dintre care 221 din județ, sunt internate în cele patru spitale dedicate Covid-19 din Cluj-Napoca. Dacă numărul externărilor variază de la o zi la alta, zilele de spitalizare pot să difere și ele.

„De exemplu, am avut 4 sau 5 externări de la Dej, dintre cei care au venit acum (60 de pacienți confirmați cu Covid-19 din mai multe comunități din Dej au fost internați recent la Cluj, n.red.). Aceștia au stat 7 zile și au plecat, au avut 2 teste negative. Depinde foarte mult de organism, nu este o regulă generală, dar ca idee, media statistică este de 14 zile. Se fac două teste consecutive, la un interval de 24 de ore, când consideră medicii, dar evident trebuie să treacă un anumit număr de zile… Dacă ambele sunt negative, se externează”, a spus prefectul Mircea Abrudean, cel care coordonează CJSU Cluj.

Zeci de persoane din Dej și Țaga sunt internate în spital

Recent, la Cluj s-au consemnat două situații în care un număr mare de paienți au fost internați după ce testele pentru Covid-19 au fost pozitive. Este vorba de 45 de locatari și 5 angajați de la Centrul pentru persoane Vârstnice din localitatea Sântioana, comuna Țaga. Pacienții sunt asimptomatici, iar la Centrul amintit este în curs o anchetă epidemiologică, dar a fost declanșată și o anchetă penală.

Înainte cu o săptămână, alte 60 de persoane confirmate pozitiv din mai multe comunități de romi din Dej au ajuns în spital.  În afara celor două situații, evoluția internărilor a fost una „destul de lentă, poate chiar în stagnare”, potrivit prefectului.

Patru spitale tratează în prezent pacienți cu Covid-19 la Cluj-Napoca. Cel de Boli Infecțioase, de Pneumoftiziologie, cel de Recuperare și Clinica Medicală 1. În cursul săptămânii ar urma să preia pacienți și spitalul privat Polaris, ceea ce va permite decongestionarea unor spitale precum cele de Recuperare sau Medicală 1, care tratează și alte genuri de pacienți.

Aproape 540 de bolnavi de Covid-19 au fost sau sunt, în continuare, tratați în spitalele din Cluj, începând cu 28 februarie, când a fost preluat primul caz, cel al unui bărbat din Maramureș, care a fost, între timp, externat.

Până acum, 20 dintre persoanele tratate la Cluj, dintre care 11 din județ, au pierdut lupta cu boala.

Cifrele pandemiei la Cluj, în prezent

Pacienți internați – 260 (221 din județ)

Pacienți externați – 263 (197 din județ)

Pacienți decedați – 20 (11 din județ)

Total pacienți cu Covid-19 – 543 (429 din județ)

Tendință prezentă și la nivel național

Și la nivel național, potrivit raportărilor Grupului de Comunicare Strategică, astăzi este prima zi în care numărul pacienților externați este mai mare decât cel al persoanelor internate. Astfel, până acum, în România au fost confirmate 15.778 de cazuri. iar 7.685 de persoane au fost vindecate. Numărul celor care au pierdut lupta cu boala a ajuns la 991.

Din cifrele prezentate mai sus, rezultă că numărul persoanelor internate în prezent este de 7.102, mai mic decât cei declarați vindecați, 7.685.

Cifrele pandemiei la nivel național

Pacienți internați – 7.102

Pacienți externați – 7.685

Pacienți decedați – 991

Total pacienți cu Covid-19 – 15.778

 

Ovidiu Cornea