Spitalele de Recuperare și Medicală 1, pe ultima sută de metri înainte de revenirea (limitată) la activitatea obișnuită

Spitalul de Recuperare se pregătește să își reia activitatea obișnuită, de dinaintea pandemiei, încă de la sfârșitul acestei săptămâni. Ultimii pacienți, din cei peste 100 tratați aici, au fost externați duminică, iar unitatea a efectuat toate procedurile de dezinfecție a spațiilor.

 

În prezent, reprezentanții spitalului fac demersurile de obținere a autorizației sanitare de funcționare pe vechiul specific, după care urmează contractarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Activitatea va fi reluată pentru toate specialitățile, dar numărul pacienților va fi mai mic.

„Se va reveni la normal, cu noua normalitate, număr mai mic de paturi pentru internări, triaj, distanțare, pacienții trebuie să aștepte să se prezinte la ora programării, dacă vin mai repede, în afara spațiilor interioare de așteptare, pentru că și acolo trebuie distanțare, echipamente de protecție, dezinfecție, măști, pentru pacienți nu numai pentru personal,” spune managerul unității, Sanda Patrichi.

Și la clinica Medicală 1 au fost externați toți pacienții și se fac demersurile pentru reluarea activității obișnuite.

Dacă în timp evoluția epidemiologică va deveni nefavorabilă, ambele unități vor putea fi reintegrate în circuitul atribuit exclusiv pandemiei, a spus prefectul Mircea Abrudean.

„Așa cum am spus când am decis că Recuperarea și Medicala 1 ies din circuitul COVID, în situația în care evoluția epidemiologică va fi una nefavorabilă putem reveni în orice moment la situația anterioară, să revină în circuitul COVID foarte repede, dacă va fi cazul, sperăm să nu fie. Așa cum evoluează lucrurile în acest moment, nu cred că va fi cazul,” a spus prefectul Mircea Abrudean la EBS Radio.

Spitalele de Boli Infecțioase și Boli Pulmonare sunt unitățile care vor trata în continuare pacienți infectați cu coronavirus. Peste 50 de persoane, dintre care 35 din județ, sunt internate aici.

Ovidiu Cornea