Un spectacol bine făcut, multe hituri, sunet foarte bun, scenă fără excese și Lenny care nu mai vrea să plece.
Concertul a început cu o „poză”. Lenny singur, cu chitara, undeva în spate, sus, dominând scena, printre fâșii de lumină ce taie întunericul. Publicul a început să freamăte la piesa Fly Away. Apoi rockerul a coborât de pe piedestal lângă trupa lui, mai aproape de public, cu un mers unduios, din șolduri, și acest mers fiind o marcă înregistrată Kravitz.
Concertul adevărat a început cam pe la a 4-a, a 5-a piesă. A fost momentul în care, în timpul unui cântec, Lenny și-a spus la microfon „I’m feeling alright!”, și-a aruncat dreadurile pe spate cu o mișcare bruscă de cap. La un artist cu sânge „negru”, „I’m feeling alright!” înseamnă foarte mult. Înseamnă că s-a creat conexiunea cu publicul, că reticențele normale oricărei prime întâlniri au dispărut și că nu se simte singur pe scenă. Pe alocuri, Lenny de la Cluj mi-a adus aminte de James Brown, prin gesturi și chiar inflexiunile vocii.
Toți cei veniți la concert, din Cluj, Oradea, Constanța, Beiuș sau Fălticeni, au primit satisfacție. Când ai atâtea hituri ca Lenny în repertoriu, e greu să dai greș.
Scena, luminile, decorurile, ținutele oarecum extravagante, dar fără excese, sunt și ele ingredientele unui show bine gândit, concentrat pe spectacol, nu pe stroboscoape.
Cu toată această logistică aproape perfectă (Kravitz a rupt totuși un băț de tobe) Lenny nu a venit blazat, nu a venit la sigur. I-a trebuit un timp până să zică „I’m feeling alright”. Moment de la care nu a mai fost loc de energie economisită.
S-a cântat îndelung în sală, Lenny a făcut baie de mulțime, a glumit și a predicat despre puterea interioară a individului și a colectivității, și-a dat drumul, a primit bis și după bis a mai cântat jumătate de oră. Mult peste programul oficial.
Noua ne-a plăcut. Mult. Cred că și lui i-a plăcut ceva la Cluj, și la publicul din Sala Polivalentă. Altfel nu se explică de ce nu s-a grăbit deloc să plece în culise.
P.S.: Toate doamnele și domnișoarele au putut să constate ce bine arată Lenny K. la 55 de ani. În public s-a discutat și despre frizura cu dreaduri a lui Lenny. E adevărată sau e perucă? Noi, cei din public, am mai observat tatuajele, piercing-ul, îmbrăcămintea, multiplele chitare și pectoralii. I-am admirat energia fantastică pe care o degajă. Ne-am gândit și la ce dar extraordinar primesc unii oameni, precum Kravitz, de a transmite atât de mult.
Dar mai ales, am trăit muzica, am sărit pe ritmurile unui toboșar cuantic și a unei basiste cerebrale, și ne-am legănat live uneori melancolic, alteori energizați, pe riffurile de chitare și pe liniile melodice ale clăparului pe care le-am auzit, și ne-au plăcut, de sute de ori la radio.
Bravo Lenny!
Adrian Ardelean