Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Robbie Williams s-a întors în viitor

La Cluj a venit probabil unul dintre cei mai buni oameni de spectacol ai generației sale. Un om care spune despre sine că e un introvert, că îi place să stea izolat, că e sociopat și agorafob.

În aceeași măsură, un demon narcisist îl face pe Robbie Williams să vrea să cânte, să danseze, să se maimuțărească, să joace personaje și să preia măști. Probabil această tensiune interioară extremă îl face pe Robbie Williams să fie unul dintre cei mai extravaganți artiști pop ai ultimelor decenii. La Cluj și-a început spectacolul astfel: “I am Robbie fucking Williams, this is my band and this is… my ass. Tonight, your ass is mine”. Stadionul și tribuna VIP de pe Cluj Arena erau ticsite.

Robbie Williams e genul de artist zbanghiu, îi bat puțin tacheții și planetara.

El știe asta, se tratează și vorbește în interviurile sale despre abis, despre fobii și anxietăți. Tocmai prin acele imperfecțiuni și angoase pătrunde și filonul său genial de showman. “There is a crack in everything, that’s how the light gets in”, ar fi descris Leonard Cohen o atare situație.

Robbie nu este doar un solist original. Mai ales în ultimii ani, s-a apropiat de spiritul muzicii swing, de estetica show-ului de cabaret, cu măști și costume. Și-a creat cadrul în care narcisismul exagerat de pe scenă și apelul la spectacolul clasic devin de fapt forme de supraviețuire în mulțime.

Chiar și un pic obosit, cum mi s-a părut la Cluj, Robbie Williams a avut momente de strălucire și a făcut un show fără disonanțe cognitive. Sonorizarea nu a fost cea mai bună, depinde și de ce parte a stadionului ești, până la urmă. În plus, bănuiesc că artistul a fost și un pic încurcat: nu a știut cum să relaționeze cu un public despre care știa că ascultă mai mult muzică de DJ decât pop-rock din anii ’90, sau swing. Lucrurile s-au așezat pe măsură ce spectacolul înainta.

Dar, my ass!, Robbie e deja legendă!

Am avut o legendă pe scenă. Mai contează oare atât de mult cât de “corect” mai cântă un Mick Jagger, sau un Dave Gahan, sau un James Hetfield sau… Bon Jovi? Mai cântă cu adevărat vreunul dintre ei? 🙂 Dar când o legendă urcă pe scenă, fiecare moment muzical are greutatea miilor de show-uri în care a mai fost expus, a anilor de glorie, a milioanelor de difuzări la radio și TV, a milioanelor de experiențe semnificative care s-au întâmplat cu piesa respectivă pe fundal. Toată istoria publicului e acolo, cum ar zice șamanul.

Spectacolul de la Cluj a fost complet, cu hituri („Angels”, „Feel”, „She’s the One”), cu poveste (a cântat un cântec al lui Neil Diamond cu tatăl lui), cu siropoșenii amuzante (i-a cântat Monicăi din public “Something Stupid”, ciufulind-o tandru și așezându-se în brațele ei ca un adolescent).

Pentru cine e atent, show-ul lui Robbie are cap și coadă. Nu e un playlist, e un manifest de maturitate a angoasatului maestru de ceremonii. E un efort masiv, muzical, coregrafic și tehnic, este despre trecerea timpului și hiturile lui din secolul trecut, este despre familie, tatăl lui și fiica sa, despre dragoste și moarte și … despre Robbie. Dar mai ales, toată construcția show-ul lui Robbie este despre public: “First rule of entertaniment: to love your audience.”

P.S. Ca orice megastar, Robbie Williams e un pic sătul de propriile hituri. Vrea să facă și altceva pe scenă. Am înțeles, dar un „Supreme” ar fi mers, mai ales cu ocazia Supreme Sunday, la Untold.  Probabil că nu a cântat hitul din același motiv: prea e din secolul trecut…

 

Adrian Ardelean

 

X
X
X