135 de militari canadieni cu cinci aeronave Hornet au preluat misiunile de poliție aeriană din România

Un detașament canadian a preluat, miercuri, de la Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii și Irlandei de Nord, misiunile de poliție aeriană în România pentru următoarele patru luni.

Piloții canadieni au preluat misiunile de poliție aeriană în România.

 

Ceremonia prilejuită de predarea-primirea misiunii de Poliție Aeriană întărită (Enhanced Air Policing), între Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii și Irlandei de Nord și Forțele Aeriene Regale Canadiene a avut loc la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu .

Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, detașamentul canadian, care este în curs de dislocare în țara noastră în cursul acestei săptămâni, va fi format din aproximativ 135 de militari (piloți și personal tehnic) și cinci aeronave CF-18 Hornet și va executa, alături de aeronavele MiG-21 LanceR și militari ai Forțelor Aeriene Române, misiuni de poliție aeriană.

”Cele cinci aeronave CF-18 Hornet și personalul aeronautic sunt detașate de la Escadrila 425 Aviație din Bagotville, Quebec, personalul de sprijin fiind asigurat de două structuri de aviație din aceeași garnizoană canadiană, RCAF 2 Wing, respectiv RCAF 3 Wing. Misiunile desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi a celei de descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele Canadiene”, au arătat reprezentanții MApN.

Poliția Aeriană Întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru protejarea integrității spațiului aerian al Alianței.
Forțele Aeriene Regale Canadiene se află la a patra misiune în România, după cele executate în 2014 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, din Câmpia Turzii, și în 2016 și 2017 în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Te-ar mai putea interesa