8.000 de clujeni au votat proiectele orașului care vor fi cuprinse într-un raport al Băncii Mondiale

Peste 8.000 de clujeni au votat până acum proiectele pe care le consideră prioritare pentru dezvoltarea orașului pe platforma lansată de Banca Mondială și Federația Zonelor. Campania de vot se încheie în 22 martie.

Spitalul Regional de Urgență, Centura Metropolitană și Spitalul de Pediatrie Monobloc sunt proiectele prioritare votate până acum de clujeni. Asta arată datele strânse pe platforma lansată de Banca Mondială și Federația Zonelor Metropolitane la începutul acestui an, cu scopul de a stabili prioritățile fiecărui județ din România.

Datele vor fi incluse într-un raport al Băncii Mondiale, care va putea fi utilizat de autorități pentru elaborarea de strategii metropolitane de dezvoltare.

„La nivel național, majoritatea cetățenilor au votat ca prim-proiect ori un spital, ori o autostradă, în general proiecte mari de infrastructură. Faptul că peste tot în top găsim un spital, ca alegere, poate să reprezinte faptul că spitalele din zonele respective nu sunt în stare foarte bună. Și atunci este mult mai ușor să construiești de la început un spital care să îndeplinească standardele de calitate”, a declarat, pentru EBS Radio, Ioana Irimia, expert în cadrul Băncii Mondiale.

Campania Alege Prioritățile Orașului tău se încheie în această săptămână, în 22 martie. Voturile pot fi exprimate pe adresa: prioritatileorasuluitau.ro.

Ne poți asculta și aici: