Acordul privind Brexit-ul, respins în Camera Comunelor. Opoziția a depus o moțiune de cenzură împotriva premierului May

Camera Comunelor a respins proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene.

Astfel, marți seara, 202 membri ai Camerei Comunelor au votat în favoarea Acordului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în timp ce 432 s-au pronunţat împotrivă, relatează Mediafax, care citează presa din Regat.

Înainte de vot, premierul Marii Britanii, Theresa May, a avertizat că acest document este singura variantă de acord pentru Brexit.

În urma acestui vot, criza politică din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se accentuează, iar posibilitățile pentru părăsirea Blocului comunitare sunt următoarele: renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală cu Uniunea Europeană, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.

Imediat după vot, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că regretă faptul că Acordul a fost respins de Camera Comunelor şi a cerut Marii Britanii să clarifice urgent intenţiile privind procedura Brexit.

În același timp, marți seara, după votul din Camera Comunelor, Partidul Laburist britanic, aflat în opoziţie, a depus o moțiune de cenzură la adresa Guvernului condus de Theresa May.

Sursa foto: parliament.uk