Consilierii locali au aprobat astăzi bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2019. Bugetul general este de 1,5 miliarde de lei și a fost adoptat cu 20 de voturi „pentru”.

Potrivit proiectului aprobat, bugetul general este de 1,5 miliarde de lei, iar bugetul local de 1,3 miliarde. Din acesta, 0,7 miliarde de lei reprezintă bugetul de funcționare, iar 0,6 miliarde bugetul de dezvoltare.
Cei mai mulți bani din bugetul de dezvoltare, peste 370 de milioane de lei, sunt alocați pentru transportul în comun și străzi. Aproape 100 de milioane de lei au fost alocați pentru locuințe, servicii și dezvoltare public, aproape 60 de milioane pentru autorități publice și acțiuni externe, 30 de milioane pentru cultură, recreere și religie, peste 17 milioane pentru învățământ, peste 16 milioane pentru sănătate, și câte 8 milioane pentru protecția mediului și asistență socială. Alți 1,3 milioane de lei au fost alocați pentru ordine publică.
Printre proiectele de investiții care vor fi finalizate în perioada următoare, autoritățile locale au menționat Studiul de fezabilitate și PUZ-ul pentru centura metropolitană (2019), finalizarea lucrărilor la Cimitirul Moș Ion Roată (2020), construirea a patru parkinguri- Primăverii 20, Primăverii 8, Mogoșoaia 9 și Hașdeu (2020), cumpărarea a șase autobuze școlare (2019), Studiu de fezabilitate și studiu de circulație Calea Moților-Calea Mănăștur-str. Uzinei Electrice-strada Mărginașă, inclusiv pentru extinderea benzilor dedicate transportului în comun (2020).
Bugetul nu a fost votat de consilierii PSD. Dintre aceștia a fost prezent la ședință doar Dan Morar, care s-a retras de la vot de la o mare parte din proiecte. „Având în vedere că proiectele colegilor din Consiliul Local Cluj-Napoca nu au fost susținute, iar promisiunile electorale ale celor din PNL și ale primarului Emil Boc nu s-au concretizat, colegii mei au decis în acest an să spună pas procedurii de tip „vorbărie multă, realizări foarte puține” și nu vor vota bugetul municipiului”, anunța în urmă cu câteva zile deputatul Horia Nasra.