Primăria Cluj-Napoca anunță că miercuri, 3 aprilie, circulația pe podul Porțelanului va fi închisă, în vederea continuării lucrărilor demarate și pentru siguranța traficului din zonă.

Traficul pietonal va fi deviat pe o punte, iar traficul rutier va fi deviat pe următoarele trasee:
pe partea nordică: – Piața 1 Mai – strada Câmpul Pâinii – strada Bulgarilor – strada Fabricii – B-dul Muncii (pentru trafic greu) și traseul strada Paris – strada București și strada Paris – strada Răsăritului (pentru traficul ușor);
pe partea sudică a podului – se va putea circula pe traseele strada Nădășel – strada Oașului sau strada Alexandru Sahia – cartierul Iris.
Lucrările de construcție a noului pod au demarat recent și vor fi terminate într-un an.
Noul pod cu două benzi va fi construit la doi metri de cel existent și va fi destinat exclusiv traficului auto. Acesta va avea o lungime de 62 de metri și o lățime de 10,8 metri.
Podul existent va fi renovat și consolidat și va fi destinat pietonilor și bicicliștilor. Banda de biciclete va avea 3,44 metri, iar trotuarul va avea o lățime de 2,5 metri.
Valoarea investiției este de 5,7 milioane lei.