Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Cozi la Primăria Cluj-Napoca pentru plata parcărilor, a taxelor și impozitelor

Zeci de clujeni s-au înghesuit la ghișeele Primăriei Cluj-Napoca în prima zi în care s-au putut plăti taxe și impozite locale, dar și abonamentele pentru parcare.

Primii clujeni s-au așezat la coadă la Direcția de Impozite și Taxe a Primăriei Cluj-Napoca dimineața, înainte de deschiderea ghișeelor, majoritatea fiind persoane în vârstă. „Așa sunt obișnuit, vin la ghișeu în prima zi din an, să îmi plătesc impozitul pe casă. Plătesc printre primii și scap, nu mai am griji. Am auzit că acuma se poate plăti nu știu cum pe calculator, eu sunt pensionar, sunt trecut de 75 de ani, nu mă pricep. Ce e sigur e sigur, vii și dai banii, primești chitanță și gata. Așa fac de 30 de ani și ca mine mai sunt mulți. E mai de încredere statul la ghișeu, pentru mine”, a spus un clujean aflat la coadă, citat de Mediafax.

Cei care își plătesc taxele și impozitele locale susțin că vor să beneficieze și de reducerea de 10% pe care o primesc dacă achită dările până în 31 martie. „Pentru noi orice reducere e importantă, orice ban economisit ne ajută. Venim din prima zi, din a doua zi, să ne scăpăm de o grijă, să știm că am plătit taxele”, a spus un alt pensionar.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au declarat că la coadă au stat și persoane care au solicitat eliberarea de certificate fiscale necesare firmelor.

La nivelul orașului Cluj-Napoca taxele și impozitele locale se pot achita și la primăriile de cartier, dar și online.

„Clujul are un specific, tradițional deja: locuitorii sunt buni platnici în ceea ce privește taxele și impozitele locale. Avem un procent foarte mare de plată pentru cei care aleg să plătească în primele trei luni ale anului, beneficiind astfel de bonificația de 10% pe care codul fiscal o permite. Practic, peste 60-70% dintre persoanele fizice din municipiu fac acest efort financiar de a-și achita taxele și impozitele locale în primele trei luni, beneficiind de bonificație. Clujul este un oraș care se bazează pe contribuabilii săi, pentru că aceștia sunt buni platnici”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

Contribuabilii pot plăti taxele în două tranșe, una până la 31 martie, iar cea de-a doua până la 30 septembrie. După această dată se consideră că plățile sunt restante, iar locuitorii orașului sunt notificați, după care se urmează pașii administrativi de recuperare a datoriilor. „La Cluj-Napoca numărul celor care intră în procedură de executare silită este procentual foarte mic, dar există într-adevăr o astfel de activiate, există un Departament special în cadrul Direcției de Taxe și Impozite Locale care se ocupă cu punerea în executare a tuturor somațiilor de plată și a titlurilor executorii pentru recuperarea sumelor datorate bugetului local”, a adăugat reprezentanta Primăriei.

Text și foto: Ovidiu Cornea

X
X
X