Două localități, Valea lui Cati din comuna Ceanu Mare și Săliștea Veche din Chinteni, vor fi conectate la rețeaua de alimentare cu apă potabilă.
Autorizațiile de construire în vederea executării lucrărilor au fost semnate de președintele Consiliului Județean Cluj. „Am semnat în regim de urgență aceste documentații tehnico-urbanistice, astfel încât lucrările propriu-zise de execuție să demareze în cel mai scurt timp posibil, atunci când și vremea o va permite. Chiar dacă județul Cluj se situează pe unul din primele locuri la nivel național în ceea ce privește procentul locuitorilor ce au acces la apă potabilă, acest lucru nu ne mulțumește, obiectivul nostru fiind ca în cel mai scurt timp procentul respectiv să se apropie de 100%”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Cele două localități nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apă, astfel încât gospodăriile, firmele și instituțiile sunt alimentate din surse improvizate sau din fântâni individuale, iar apa astfel consumată nu îndeplinește cerințele minimale de potabilitate.
În satul Valea lui Cati vor fi branșați la rețea aproximativ 500 de consumatori casnici. „Extinderea conductei de apă potabilă se va realiza din magistrala care traversează comuna, debitul fiind preluat de stația de pompare existentă și refulat într-un rezervor de înmagazinare nou, de 100 de mc, care va deservi și zona înaltă a localității Ceanu Mare, alimentată în prezent prin pompare directă în rețea. Mai mult decât atât, în viitor, acest sistem va deservi și satul Bolduț aflat în imediata vecinătate”, susțin reprezentanții Consiliului Județean. Lungimea totală a rețelei nou create va fi de 4,6 kilometri.
Pentru introducerea apei în satul Săliștea Veche, Compania de Apă Someș SA a propus extinderea rețelei de apă existente în satul Săliștea Nouă, de-a lungul drumului județean DJ 105T. Noua rețea de transport și distribuție a apei va avea o lungime totală de 7,2 kilometri și va beneficia de un rezervor de înmagazinare subteran de circa 40 de mc, care va asigura alimentarea celor peste 150 de locuitori ai localității.
Investițiile în conectarea celor două localități la rețeaua de apă se ridică la peste 2 milioane de lei.