Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a cerut printr-o scrisoare deschisă adresată colegilor ei de partid ca liderul Liviu Dragnea să se retragă din fruntea formațiunii. Acest guvern nu reprezintă PSD, a mai spus, în scrisoare, Ecaterina Andronescu.

„Urgența și dramatismul acestor zile fierbinți de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca țară și ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor și ca cetățean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toți colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toți cei care odată au ocupat asemenea poziții în PSD și la Președintele actual al PSD domnul Liviu Dragnea „să nu dăm foc” țării și PSD-ului. Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD și în țară nu este în regulă, s-a mers și s-a ajuns totuși prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situații critice. Nu ne putem ascunde tot timpul de responsabilitate și să dăm vina pe alții. Noi am fost votați să guvernăm, nu să ne plângem și să dăm vina pe alții, avem obligația față de țară și față de toți membrii PSD să fim un partid responsabil și să nu îi dezamăgim”, potrivit senatorului PSD.
„Guvernul nu reprezintă PSD”
În scrisoare, senatorul PSD își arată nemulțumirea legată de Guvernul Viorica Dăncilă.
„Dragi colegi din PSD, vă rog să fim obiectivi și realiști. Nu întâmplător am ajuns în această situație. De când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne, iar în componența lor au făcut parte cei mai buni experți și profesioniști din țară. Partidul a avut și are resurse umane de foarte mare calitate și specialiști adevărați, dar din nefericire componența actualului guvern nu este expresia PSD-ului și nu reprezintă nivelul și capacitatea profesioniștilor din partidul nostru. Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz. Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD-ul, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă. În acest moment dăm motive și ocazii gratuite opoziției și adversarilor noștri politici să ne atace și, ce este și mai dureros, dăm motive solide poporului să se alieze cu adversarii noștri politici și să se ridice împotriva noastră”, susține Andronescu.
Măsuri propuse
Ecaterina Andronescu le cere colegilor de partid să ia urgent două decizii: propunerea unui guvern de super profesioniști și retragerea lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului.
„1. Să venim în cel mai scurt timp cu un Prim-ministru și un guvern PSD de super profesioniști și să guvernăm țara, iar partidul are suficienți specialiști pentru un asemenea guvern. 2. Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum. Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesioniști, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar țara, în an de Centenar, se va duce și ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră și bucuria multora care nu ne vor puternici, uniți și consolidați în slujba României”, a mai spus senatorul PSD.
Dragnea și PSD, atacați și de europarlamentarul Cătălin Ivan, care numește partidul un „grup infracțional”
PSD este atacat și de la Parlamentul European. Europarlamentarul Partidului Social Democrat, Cătălin Ivan, a declarat marți că va depune o solicitare de excludere a partidului pe care îl reprezintă în PE și pe care îl numește „grup infracțional pus în apărarea corupților”, care este aservită total intereselor lui Liviu Dragnea.
Cătălin Ivan spune că va depune o solicitarea de excludere a PSD din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, în luna septembrie.

„Voi înainta conducerii Grupului un dosar complet cu acțiunile acestui grup infracțional pus în apărarea corupților și voi obține sprijinul colegilor de bună credință din celelalte delegații naționale. Dacă socialiștii europeni nu se dezic de Dragnea și de partidul lui, atunci alegerile de anul viitor nu sună bine deloc”, a scris europarlamentarul PSD pe pagina sa de Facebook.
Europarlamentarul PSD susține că se va angaja total în blocarea acestei „structuri mafiote și antiromânești”.
„Dupa 15 ani de activitate politică, sperând permanent ca va veni o generație care-l va reforma și care va impune un nou mod de a face politică în România, generație care a venit dar nu a schimbat nimic, am decis să mă angajez total în blocarea acestei structuri mafiote, antiromânești, antidemocratice și total aservite intereselor personale ale unui singur om. O fac cu conștiința împăcată că am făcut tot ce a depins de mine, din interior, ca să nu se anungă aici. Nu am putut din interior, am datoria de a face tot ce-mi stă în putere din afara sa”, a mai scris Cătălin Ivan.
Sursa foto: Facebook.com/PSD.Bucuresti.Oficial, Facebook.com/Catalin Ivan


