Mai mulți clujeni au ieșit în stradă să protesteze față de modificările la legile Justiției anunțate astăzi de Guvern.
Ei au organizat un flash mob în fața Operei Maghiare și, timp de câteva minute, au trecut neîntrerupt, pe trecerea de pietoni nesemaforizată, în ambele sensuri.
Spre deosebire de acțiunea similară de acum câteva luni, de această dată la acțiune s-au strâns maxim 20 de persoane.
La fața locului au fost prezente și mai multe echipaje de poliție, iar unul dintre acestea a dirijat circulația în zonă, pentru a nu se crea un blocaj în fața trecerii de pietoni.
Răzvan a participat la întregul flashmob cu băiețelul său în brațe.
„Știm cu toții ce se întâmplă, au apărut și știrile. Ne preocupăm de Justiție, ne batem capul cu Justiția de ochii lumii și, de fapt, împrumutăm că o să plătească ei (copiii, n.red.). Și chiar dacă nouă ne e aparent bine, pe ei o să îi nenorocească și ei chiar nu au nicio vină, copilașii”, a declarat pentru EBS Radio Răzvan Radu, doctor inginer în electrotehnică, care lucrează ca programator și spune că nu este afiliat politic.
“Suntem speriați de-a dreptul de legile pe care le aduc mai nou conducătorii noștri împotriva Justiției, împotriva democrației. Încercăm o nesupunere civică, desigur”, a spus și Vincze Zoltan, de la organizația Umbrela Anti-Corupție.
„Este rău. Împotriva populației. Sunt foarte nemulțumită de toată conducerea, Guvern, Parlament, tot, tot, tot”, a spus și o protestatară care a ieșit în stradă.
„Chiar nu mai este momentul să vobim despre ce s-a întâmplat, despre cum s-a întâmplat, despre situația în care suntem. Dacă este să facem ceva în acest moment este să acționăm. Și asta am încercat să facem aici. Eu aș fi vrut să acționăm mai mult, dar văd că s-a oprit lumea”, a spus și Emilian Tânăru, un tehno-antropolog clujean.
Ordonanța de Urgență care aduce modificări Legilor Justiției a fost adoptată în ședința de Guvern de astăzi. Ordonanța prevede, printre altele, amânarea pensionării anticipate a magistraților, în condițiile în care Parchetul General a criticat unele prevederi din OUG, avertizând că există pericolul ca acestea să încalce ordinea constituțională.
Text și foto: Ovidiu Cornea