Horia Nasra, președintele PSD Cluj: Societatea românească este mai laică decât credeam

Liderul PSD Cluj crede că rezultatul referendumului arată că „trăim într-o societate mai laică decât credeam”. Vicepreședintele USR Cluj consideră că nu a eșuat referendumul, ci dialogul social, în timp ce liderul județean al UDMR susține că oamenii și-au dat seama că tema referendumului este falsă.

Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, crede că rezultatul referendumului va pune într-o lumină diferită teme actuale pentru societatea românească. „Este un rezultat care ne face să ne gândim pe toți că probabil trăim într-o societate mai laică decât credeam înainte. Prin urmare, cred că în următoarea perioadă vor fi diferite discuții cu și despre cum dorim să trăim și ce dorim să facem în România”, a declarat Horia Nasra, președintele PSD Cluj, pentru EBS Radio.

Rezultatul referendumului nu este neapărat un eșec, cred reprezentanții USR. „Putem să spunem că nu a eșuat referendumul, a eșuat dialogul social. Prin neprezentarea oamenilor la vot s-a sancționat modul în care s-a pus problema acestei teme în societate și nu tema în sine”, crede Christian Schuster, vicepreședintele USR Cluj.

„Eu cred că cetățenii, indiferent că sunt conservatori sau liberali, indiferent dacă sunt religioși sau atei au înțeles că de fapt este o falsă problemă. Instituția căsătoriei este reglementată cu subiect și predicat în Codul civil, unde scrie clar: această căsătorie se poate încheia între o femeie și un bărbat”, a declarat Csama Botond, președintele UDMR Cluj.

Referendumul pentru redefinirea familiei nu a fost validat, întrucât prezența a urne a fost mai mică de 30%, atât cât prevede legea.

Sursa foto: Facebook/Gabriel Horia Nasra