Arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea a vorbit, într-un interviu acordat lui Flaviu Petean la EBS Radio, despre cum a ajuns Clujul să fie considerat oraș verde: „Cei 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de loc nu există”.
Urbanistul a spus că, în 1989, Clujul avea 6 metri de spații verzi pe cap de locuitor, iar acum a ajuns la aproape 26 de metri pătrați. „Cei 26 de metri pătrați pe cap de locuitor nu există, numai dacă băgăm cimitire, spații verzi din curțile oamenilor și altele. Ori, dacă noi am avea măcar cimitir ca în Statele Unite, unde mormintele sunt la o anumită distanță și poți să ai și plantație da, dar nu avem așa ceva, cimitirele sunt foarte înghesuite, deja avem criză de locuri. De asemenea, nu poți să bagi suprafețe care nu au vegetație înaltă, pentru că așa se pune problema ca locurile astea care pot să fie vizitate nelimitat de cetățeni să fie locuri unde oxigenul este la el acasă. Ca atare, cei 26 de metri, pe vremea unei anumite administrații, s-au făcut prin racolarea unei bucăți din pădure. Ori, dacă mergem pe asemenea smecherii n-avem cum să ajungem bine”, a spus Vasile Mitrea.
De asemenea, arhitectul a vorbit despre Parcul Est, despre a cărui amenajare se vorbește din 1967. El a lucrat la una dintre variantele de amenajarea a parcului, care prevedea construirea unei peste de conataj și a unui ștrand.
„În 1967 s-a făcut primul proiect pentru Parcul Est, pe vremea aia se numea Parcul Tineretului, și autorul a fost doamna arhitect Manduc, care avea în vedere zona aia cu cinci lacuri din Gheorgheni și cu o suprafață plantată, deci era pepiniera orașului, și exista vegetație înaltă berechet. S-a făcut acel proiect în care parcul era mai mult pentru destindere. Către sfârșitul deceniului al noulălea s-a pus problema ca acest proiect să fie revăzut și atunci a apărut proiectul pe care l-am propus eu și de acolo în colo s-a numit Parcul Est, care încerca să împace și capra și varza, mă refer la partea de agrement și, în același timp, și partea de destindere și de recreere. La partea de agrement nu insist, de exemplu Becașul devenea un fel de pârâiaș cu oglinzi de apă, care aducea un anumit microclimat, iar pentru sport erau două oferte mai generoase. Era vorba de o pistă de canotaj de 1.000 de metri, pentru că în momentul acela se punea problema pe țară unde să se facă o asemenea pistă ca să fie transferate concursurile naționale și internaționale de canotaj. Și îmi amintesc în 1960, când am venit eu, se făcea canotaj pe Someș, de la Garibaldi până la Horea. (…). De asemenea, această propunere oferea și un ștrand acolo unde este acum Selgros”, a mai spus arhitectul Vasile Mitrea.
Ascultă aici interviul difuzat la EBS Radio:
Sursa foto: Roland Váczi
