O școală din județul Cluj a fost închisă, iar copiii din patru alte sate nu pot ajunge la cursuri din cauza nămeților

Copiii din cinci sate nu merg, astăzi, la cursuri din cauza ninsorilor abundente. Școala din comuna Bobâlna a fost închisă, iar copiii din alte patru sate din zona de munte nu vor putea ajunge, din cauza nămeților, la școlile din centrele de comună.


„Am închis în această dimineață Școala de la Bobâlna și mai sunt câteva sate în care nu s-a închis școala, pentru că nu există școală în satele respective, dar copiii nu vor putea ajunge astăzi la școala din centru de comună, la Plopi, pe Valera ierii, Mașca și Cacova în Iara, și Vișagu, în Săcuieu”, a declarat, pentru EBS Radio, Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Viceprimarul comunei Bobâlna, Dan Pop, susține că drumurile din localitate sunt înzăpezite la această oră și se fac eforturi pentru redarea lor traficului rutier. În această dimineață, două utilaje de deszăpezire acționează în zonă. La școală învață peste 130 de copii din toate cele 11 sate care aparțin de comună.

În Cluj-Napoca se circulă în această dimineață în condiții de iarnă. „Astăzi e mai bine, dar ieri a fost dezastru. Am văzut chiar și autobuz blocat, din cauza zăpezii, pe varianta Mănăștur-Zorilor”, susține un taximetrist. „Cât de cât OK. E deszăpezit pe arterele principale, dar pe străzile lăturalnice nu prea”, spune un alt șofer clujean.

Nu există drumuri județene blocate sau închise

Consiliul Județean Cluj informează că în această dimineață nu există drumuri județene blocate sau închise, dar că circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe sectoare. De asemenea, din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei.

În cursul nopții și al acestei dimineți, în zonele Huedin, Gilău şi Gherla se acţiona pe 31 de drumuri judeţene, cu 20 de utilaje, și a fost folosită o cantitate de 507 tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi în zona de munte, la această oră se intervine pe 14 drumuri judeţene, cu 8 utilaje. În cadrul acţiunilor din ultimele 24 de ore a fost folosită o cantitate însumată de 300 de tone de material antiderapant.

Totodată, pe drumurile judeţene situate în zona Dej, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe două drumuri judeţene, cu două utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 105 tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Și avioanele care pleacă de pe Aeroportul Internațional din Cluj au întârzieri de până la 15 minute pentru că este necesară degivrarea aeronavelor.

Ne poți asculta și aici: