Elvețienii vor vota în această duminică o problemă de importanță națională care a divizat țara: dacă fermierii care lasă coarnele vitelor și caprelor să crească vor primi subvenții.
Referendumul despre menținerea demnității vitelor a fost inițiat de fermierul Armin Capaul, în vârstă de 66 de ani, care se descrie drept un rebel. El spune că și-a „ascultat” vitele, care i-au inspirat campania pentru finanțarea spațiului suplimentar de care au nevoie animalele cu coarne, măsură care va diminua tăirea coarnelor animalelor, speră el.
„Trebuie să respectăm vitele așa cum sunt. Lăsați-le coarnele. Când sunt privite, vitele își țin capul sus, sunt mândre. Când le sunt tăiate cornele, sunt triste”, a declarat, pentru Reuters, Capaul.
Trei sferturi dintre vitele din Elveția, un simbol național și o atracție turistică, au cornele tăiate sau eliminate prin inginerie genetică, informează Mediafax.
Capaul propune o subvenție de 190 de franci elvețieni pe an pentru animalele cu coarne.
Fermierul a eșuat cu lobby-ul politic, dar a strâns 100.000 de semnături pentru un referendum național.
Campania nu este pe placul guvernului elvețian, care apreciază că măsura va schimba destinația a circa 30 de milioane de franci din bugetul agricol anual de 3 miliarde de franci.
Campania este susținută de cei care opun eliminării cornelor vițeilor prin arderea cu fierul roșu, despre care spun că este o metodă dureroasă și nenaturală.
Sursa foto: pixabay.com