Spectacol special la Filarmonica Transilvania. În prim plan, un violoncelist cu origini clujene, care visa să devină baschetbalist

Spectacol inedit la Filamonica Transilvania, sub bagheta dirijorului londonez George Jackson. Un fost baschetbalist va demonstra că a meritat să lase mingea pentru violoncel.

Violocelistul Amit Peled, care are un bunic clujean, va urca pentru prima dată pe scenă în orașul de pe Someș.

„Este vorba despre un concert simfonic în care îl vom avea ca invitat pe Amit Peled, un violoncelist istraeliano-american, care este pentru prima dată la Cluj. Va cânta un concert de violoncel de-a lui Haydn, un concert mai inedit pentru că multă vreme a fost pierdut și a fost regăsit abia în 1961. Este un concert extrem de complicat, de mare virtuozitate pentru violonceliști. Este cum ar spune Amit Peled, echivalentul unei probe de 100 de metri la Jocurile Olimpice, dacă tot este baschetbalist și face paralele cu sportul”, a declarat pentru EBS Radio Geanina Simion, purtător de cuvânt al Filarmonicii Transilvania.

Evenimentul va avea loc vineri, 3 mai, de la ora 19.00. Programul serii va cuprinde uvertura Hänsel şi Gretel de Engelbert Humperdinck, va continua cu concertul pentru violoncel de Haydn și se va încheia cu simfonia a III-a scoțiană a lui Mendelssohn.

Ioana Pîrlea

Sursa foto: Facebook/Amit Peled

Ne poți asculta și aici: