Procurorul Adina Florea este propunerea ministrului Toader pentru șefia DNA

Adina Florea, procuror la Parchetul Curții de Apel Constanța este propunerea ministrului Justiției pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat propunerea sa pentru șefia DNA: procurorul Adina Florea

„În urma desfășurării procedurii de selecție care a avut loc în perioada 6 august – 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiției, vă aducem la cunoștință faptul că propunerea ministrului Tudorel Toader pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție este doamna Adina Florea”, este anunțul făcut de ministrul Justiției.

Această propunere va fi transmisă Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obținerii avizului consultativ și, ulterior, președintelui României, Klaus Iohannis, pentru numirea în funcție.

Adina Florea a cerut redeschiderea dosarului în care fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost cercetat după ce a defilat îmbrăcat într-o uniformă cu însemne naziste la o prezentare de modă din Mamaia, în iulie 2009. Dosarul a fost închis pentru că ținuta nu avea legături cu nazismul, însă Florea a infirmat soluția, potrivit Mediafax.

În proiectul de management, Adina Florea a scris că Direcția Națională Anticorupție a desfășurat în ultimii ani activitate de investigare în afara legii și că încrederea în instituție a fost diminuată din cauza încălcării principiilor de către Laura Codruța Kövesi.

Procurorul Adina Florea a mai spus că a identificat anumite derapaje în activitatea DNA din ultimii ani, pe care ea le-ar soluționa prin respectarea legii și a Constituției. Mai mult, la bibliografie, procurorul a menționat două lucrări ale ctualului ministru al Justiției.

Sursa foto: Cuget Liber