USAMV Cluj va ridica în zona Hoia o biobază pe 64 de hectare. Proiectul costă 30 de milioane de lei, fonduri europene

Studenții USAMV vor beneficia de o biobază nouă dedicată tuturor speciilor de animale domestice din țara noastră. Biobaza va avea și un acvariu cu o arhitectură deosebită.

Momentul semnării cu ADRNV a actelor care prevăd demararea proiectului de ridicare a biobazei de la Hoia.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a demarat proiectul care prevede modernizarea infrastructurii educaționale din zona Hoia, unde deține 64 de hectare de teren. Proiectul a fost semnat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, iar în noua biobază se vor desfășura activități didactice și practice destinate învățământului agricol.

Valoarea proiectului este de circa 30 milioane de lei, iar fondurile provin din finanțare europeană, cu o co-finanțare de 3% din partea USAMV Cluj-Napoca.

În urma lucrărilor de reabilitare a infrastructurii educaționale existente, plus ridicarea de construcții noi, a amplasării noilor adăposturi pentru animale domestice și a refacerii celor aflate în patrimoniu, studenții USAMV vor beneficia de o biobază nouă dedicată tuturor speciilor de animale domestice din România, respectiv bovine, ovine, suine, canide, păsări, precum și animale de blană, cum ar fi iepuri sau nutrii.

Mai mult, pentru conservarea speciilor piscicole din apele dulci din România și din Marea Neagră, va fi construit, în premieră, un acvariu cu o arhitectură deosebită, destinat activităților didactice, precum și vizitării de către publicul clujean.

„Este un proiect important, atât pentru universitatea noastră, ca bază didactică și de cercetare, cu o gamă largă de rase de animale domestice, dar și reptile și pești, precum și pentru agrement în Cluj-Napoca. Această biobază va fi deschisă și pentru vizitarea de către publicul larg, astfel că o considerăm o investiție importantă și pentru oraș”, a declarat prof. dr. Cornel Cătoi, rectorul USAMV Cluj-Napoca.

Proiectul a primit toate avizele necesare din partea Comisiei de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, având în vedere că cele 64 de hectare sunt în intravilan. Rectorul USAMV a precizat că s-a lucrat îndeaproape cu Primăria Cluj-Napoca, împreună cu care a fost realizat și designul bazei, asfel încât aceasta să fie în concordanță și cu Planul Urbanistic General.

Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii derula și înainte activități didactice, practice și de cercetare cu studenții, iar pe piața din Cluj există și o tradiție la nivel de produs local, respectiv brânza de Hoia.

„Încercăm să conservăm atât materialul biologic, pe care țara noastră l-a exploatat și dezvoltat în timp ca rase și hibrizi autohtoni, cât și o parte din biotehnologiile tradiționale, cum ar fi lactate și brânzeturi, în vederea conectării cu piața produselor tradiționale de ultimă generație”, a declarat și decanul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii, prof. dr. Daniel Dezmirean, care este și managerul proiectului.

Proiectul, finanțat cu fonduri europene are ca termen de finalizare data de 31 octombrie 2020. Noua biobază a universității va fi deschisă pentru vizitare.

Sursa foto: USAMV Cluj-Napoca