Zilele porților deschise în școlile din Cluj. Elevii care vor merge pentru prima data la școală își pot cunoaște învățătorii

Părinții care își vor înscrie copiii în clasa pregătitoare în anul școlar 2019-2020 pot vizita, începând de mâine, școlile la care vor învăța cei mici.

Copiii și părinții lor vor putea cunoaște inclusiv cadrele didactice care predau în școli.

 „De mâine și până în 9 martie este perioada în care școlile pot să-și stabilească Ziua porților deschise. Practic școlile au  posibilitatea să organizeze întâlnirile între viitorii elevi și părinții acestora cu învățătoarele care vor fi la clasele pregătitoare și cu conducerea școlilor. De obicei acest lucru se face la sfârșit de săptămână și întâlnirile sunt anunțate în prealabil”, a declarat Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj .

Prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare, care va începe în 4 martie, se va desfășura până în 22 martie, iar cea de-a doua va avea loc în perioada 2-8 aprilie.

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc 6 ani până în 31 decembrie 2019 inclusiv. Pentru anul școlar următor, în școlile din județul Cluj sunt peste 5.500 de locuri în peste 250 de clase pregătitoare.

Alexandra Orguțan