Clujul, primul județ care introduce Educația juridică în școli. Materia opțională va fi predată elevilor din 40 de clase

Peste 1.200 de elevi din județul Cluj vor învăța noțiuni de bază cu privire la drepturile și obligațiile legale pe care le au.

Educația juridică va fi introdusă din această toamnă, ca materie opțională, în peste 25 de școli din județ, printr-un parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Asociația Vedem Just.

Materia va fi predată de către profesori ai școlilor, care vor participa la un stagiu de formare în această vară.

„Sperăm să responsabilizăm copiii și, pe de altă parte, să ajutăm la păstrarea unui climat de ordine și disciplină în cadrul școlilor noastre și de ce nu, chiar scăderea delincvenței juvenile. Potrivit legislației din România, orice cetățean răspunde penal și contravențional încă de la împlinirea vârstei de 14 ani, iar asta înseamnă că, anterior, ar trebui să aibă minime cunoștințe despre legislație. Despre responsabilitate, proceduri, consecințe, efecte, nu avem încă o materie. Educația juridică vine să suplinească aceasta nevoie”, a spus judecătorul Cristi Danileț.

Cunoașterea propriilor drepturi și obligații este considerată importantă de numeroși tineri, dar sunt și alții care nu o văd neapărat drept prioritară:

Printre elevii care vor studia din toamnă educația juridică se numără și cei din două clase de la Liceul „Nicolae Bălcescu”.

„O iau ca pe un opțional care să îi învețe pe ei ce pași au de urmat în viață, adică să-și cunoască atât drepturile, cât și obligațiile pe care le au, asta vrem să le insuflăm”, a spus și directoarea liceului, Marinela Zamfir.

Ovidiu Cornea

Proiectul lansat reprezintă o premeieră la nivel național și ar urma să fie extins în viitor și în alte județe.

 

Ovidiu Cornea

 

Citește și:

Interviurile EBS | Cristi Danileț: „Ca om, trebuie să respect legea și să veghez ca și ceilalți să o respecte. Asta mă face conștient că trăim într-o comunitate”

 

Ne poți asculta și aici: