Ce punem pe masa de Revelion

La trecerea dintre ani, în afara vestimentaţiei care trebuie să fie neapărat elegantă şi cu ceva roşu, a portofelului care trebuie să un fie gol, prepáratele culinare ocupă şi ele un loc de cinste pentru o petrecere reuşită de Revelion. De-a lungul timpului au existat multe superstiții și obiceiuri prilejuite de această trecere, iar unele mâncăruri sunt indicate a fi consumate, pe când altele sunt complet interzise.

 

Foto: pexels.com

La loc de cinste pe masa de Revelion va sta peştele pentru că cei care îl consumă vor înota cu abilitatea şi uşurinţa peştelui prin toate necazurile anului următor. Un alt tip de carne recomandat este gâsca pentru a pluti peste probleme şi a înainta cu uşurinţă în noul an. În cultura est-asiatică, tăiețeii simbolizează longetivitate, de aceea, de Revelion este bine să mănâcăm un prepárat care să conţină tăieței.

Şampania sau vinul spumant de la 12 noaptea un trebuie să lipsească dacă vrem să avem parte de belşug în anul care vine.

De Revelion trebuie neapărat să mâncăm struguri, indicat ar fi în număr de 12, bob cu bob, câte luni are anul, iar când ajungem la 12 să ne punem o dorinţă legată de bani deoarece strugurii simbolizează abundenţa financiară. Tot referitor la fructe, trebuie să avem în case cât mai multe fructe rotunde deoarece forma sferică este asocitată cu infinitul şi continuitatea, iar fructele acestea rotunde vor spori şansele de succes în anul viitor. Rodiile sunt recomandate pentru efectele benefice organismului, iar culoarea ei roşie simbolizează inima omului sănătos. Pentru desert vom servi la masa de Revelion tort sau prăjituri uşoare.

Acestor alimente care nu trebuie să lipsească de pe masa festivă, românii vor consuma şi ouă umplute, diferite tipuri de salate şi mâncăruri mai uşoare care să conţină legume pentru a restarta organismul după prepáratele grase, tradiţionale, care ne-a îngreunat de Crăciun.

În funcţie de meniul ales, pentru o familie cu doi copii ar fi necesar un buget de aproximativ 1.000 de lei, însă cel mai important este ca de la masa de Revelion să nu lipsească voia bună.

 

 

Ne poți asculta și aici: