Eveniment istoric la Vatican

Regele Charles se va afla mâine la Vatican alături de Regina Camilla într-o vizită de stat ce se anunţă extrem de importantă. „Vizita de stat a Regelui şi a Reginei Camilla va începe la Palatul Apostolic, unde cei doi se vor întâlni cu Papa Leon pentru prima dată de la alegerea sa”, scrie itv.com. Charles al III-lea se va ruga apoi alături de Papa Leon al XIV-lea în Bazilica Sf. Petru de la Vatican, evenimentul fiind unul istoric: va fi primul monarh britanic care se va ruga alături de un papă în aproape 500 de ani.

Foto: Facebook

Regele Charles al III-lea se va ruga mâine, 23 octombrie, alături de Papa Leon al XIV-lea în Bazilica Sfântul Petru. De la ruptura seismică a lui Henric al VIII-lea de Biserica Romano-Catolică, în anii 1530, niciun monarh britanic nu s-a mai rugat în public alături de Papa de la Roma.

Ca monarh, Charles al III-lea este şi guvernatorul suprem al Bisericii Anglicane, după cum a decis tot predecesorul său Henric al VIII-lea, în timp ce Papa Leon al IV-lea este liderul catolicilor din lume.

„Vizita de stat a Regelui şi a Reginei Camilla va începe la Palatul Apostolic, când cei doi se vor întâlni cu Papa Leon pentru prima dată de la alegerea sa”, scrie itv.com. Apoi, toți vor participa la o slujbă ecumenică – una potrivită atât pentru anglicani, cât și pentru catolici – în Capela Sixtină – chiar locul unde a avut loc alegerea lui Leo.

“Slujba se va concentra pe ceea ce a fost numită „Grija pentru Creație”, despre care Palatul Buckingham spune că va reflecta angajamentul atât al Regelui, cât și al Papei față de protejarea lumii naturale. Alături de Corul Capelei Sixtine ar urma să cânte şi copiii de la Capela Regală și Capela St. George din Windsor”, mai precizează sursa citată.

Regele Charles şi regina Camilla vor asista, de asemenea, la o altă slujbă religioasă ecumenică în Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, în Roma. Cu această ocazie, regele britanic va fi denumit „confrate regal”, iar un scaun special a fost creat pentru el, care va rămâne în bazilică şi va putea fi utilizat în viitor de succesorii săi la tron.
Palatul Buckingham insistă că “rugăciunea alături de Papă nu va schimba rolul constituțional al regelui Carol ca șef al Bisericii Anglicane și nici nu intră în conflict cu jurămintele pe care le-a depus la încoronarea sa din 2023”.

„Este un eveniment istoric. Din 1536 până în 1914, nu au existat relaţii diplomatice oficiale între Regatul Unit şi Sfântul Scaun”, a declarat William Gibson, profesor de istorie ecleziastică la Universitatea Oxford Brookes, citat de AFP.
Decizia lui Henric al VIII-lea de a separa Marea Britanie de Sfântul Scaun a venit după ce monarhul s-a certat cu Papa deoarece acesta nu i-a dat permisiunea să divorţeze de prima sa soție, Caterina de Aragon. Monarhul voia să o facă pe Ana Boleyn noua sa soție și să aibă un moștenitor masculin cu ea.

Denumită de istoricii contemporani Brexit-ul Angliei din secolul al XVI-lea, decizia lui Henric a avut implicații profunde pentru secolele care au urmat. “Reforma” acestuia a adus, de asemenea, pământurile, clădirile și mănăstirile Bisericii sub controlul său, iar regele a folosit noile venituri pentru a-și finanța războaiele și a dezvolta Marina.

***   În 1961, mama regelui Charles, regina Elisabeta a II-a, a fost primul monarh britanic care a efectuat o vizită la Vatican după acea schismă din secolul al XVI-lea.

Foto: Captură itv.com

 **** Londra a deschis o ambasadă la Vatican abia în 1982.

**** Din 2013, legea britanică a fost modificată pentru a le permite membrilor familiei regale care se căsătoresc cu catolici să îşi păstreze locul în ordinea de succesiune.

 

Ne poți asculta și aici: