Nu doar achiziționarea unei locuințe este extrem de costisitoare, ci și închirierea uneia. Prețurile cresc de la o lună la alta, indică statisticile din domeniul imobiliar. În Cluj-Napoca sunt cele mai scumpe chirii din țară: prețul mediu pentru o garsonieră ajunge la 320 de euro.
Prețul chiriilor a continuat să crească în luna octombrie. În Cluj-Napoca prețurile medii la închiriere au crescut față de luna septembrie cu 8 procente la apartamentele de 3 camere și cu 7 procente la garsoniere, potrivit unui studiu Storia. Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, avansul mediu al prețurilor chiriilor e de 19%, cel mai mare fiind la apartamente de 3 camere – aici, chiria medie e cu 130 de euro mai mare în intervalul menționat și ajunge la 650 de euro. O garsonieră se închiriază, în medie, cu peste 300 de euro, iar un apartament cu două camere cu circa 500.
Platforma Storia a analizat evoluția chiriilor în luna octombrie și în ultimul an pentru Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara, Oradea și Craiova. Iată cum arată prețurile în alte orașe:
BUCUREȘTI
În București, ecartul dintre prețurile medii de închiriere din luna octombrie 2021 și cele din luna octombrie 2022 a crescut până la 13%, iar cel mai mare avans a fost înregistrat în categoria apartamentelor cu 2 camere (+15% YoY). În octombrie 2022, prețul mediu de închiriere în București variază de la 300 EUR/lună pentru garsoniere, 450 EUR/lună pentru apartamentele de 2 camere și 550 EUR/lună pentru cele de 3 camere.
IAȘI
Prețul de închiriere continuă să crească ușor în luna octombrie la apartamentele din Iași, unde remarcăm un avans mediu de 3%. Cele mai mari creșteri sunt înregistrate la garsoniere și apartamentele de 3 camere, unde chiria e cu 4% mai mare în octombrie față de luna septembrie, ajungând la o medie de 400 EUR/lună în cazul apartamentelor cu 2 camere și 260 EUR/lună în cazul garsonierelor. În ultimul an, cea mai mare creștere a fost înregistrată la apartamentele de 3 camere, care se închiriază la un preț cu 25% mai mare (400 EUR în Oct ’21 vs 500 EUR în Oct ’22).
BRAȘOV
La Brașov, chiriile apartamentelor cu 2 camere au înregistrat un avans de 5% în octombrie față de septembrie, în timp ce chiriile la apartamentele cu 1 și 3 camere au stagnat. Raportat la luna octombrie a anului trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 16%, cea mai mare creștere având-o apartamentele de 3 camere (+22%). În prezent, brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut.