De Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii și clujenii pot face o incursiune în bucătăria preferată a locuitorilor de peste Ocean. Doi tineri au adus la Cluj un strop din gastronomia americană și le oferă gurmanzilor gustul celui mai popular preparat: burgerul.
O nouă categorie de legume câștigă din ce în ce mai mult teren, atât în bucătăriile marilor restaurante, cât și în cele de acasă. Este vorba despre microplante, adică plante tinere, foarte mici ca dimensiune și, bineînțeles, comestibile.
Cei 30 de bucătari ai Spitalului Județean de Urgență din Cluj pregătesc zilnic peste 1.100 de porții de mâncare, toate adaptate nevoilor pacienților. Bucătăria, dar și sistemul de transport până la patul bolnavului au fost modernizate anul trecut în urma unor investiții de circa 4,5 milioane de lei.
European Street Food Awards a avut printre câștigători o echipă de bucătari clujeni. „Cimbru”, cum se numește echipa, s-a întors de la concurs cu premiul pentru cea mai bună gustare.