Minunea care înflorește trei zile

Flori, culori, muzică și povești pe strada Potaissa din nou, în perioada 23 – 25 iulie, la a cincea ediție a Pieței de flori altfel. S-a dat sfoară-n țară, așa că vin producători din toate colțurile țării. Vin cu marfă, cu idei de aranjat grădina sau balconul sau chiar camera. Strada se transformă din nou […]

Să dăm o nouă viață hainelor – prin proiectul Reclothing

  Organizația JCI Cluj trage un semnal de alarmă față de obiceiurile noastre de consum și ne propune să dăm o nouă viață hainelor. Ideea tinerilor voluntari vine în contextul în care industria textilă se situează pe locul al doilea în topul celor mai mari poluatori din lume. Proiectul ReClothing își propune crearea unui cadru […]

Povești transilvane. Sfânta Coroană, perioada petrecută în Ardeal

Coroana Sfântului Ștefan este cel mai de preț simbol al poporului maghiar. Povestea artefactului, de o excepțională valoare istoriă și simbolică, este fascinantă. A ajuns până și în Fort Knox. Dar a stat o vreme și pe meleagurile noastre. Lucru prea puțin cunoscut. Pe fondul crizei generate de moartea ultimului rege arpadian și în condițiile […]

Biblioteca pe roți în turneu prin satele clujene

Înarmată cu o mie de cărți putere, cu megafon, și pictată pe toate fețele, Biblioteca mobilă va porni în curând să cucerească cititori la sate. Victor Miron, de la Asociația Cu cărțile pe față, ne-a spus că The BookTruck va ajunge în douăzeci de sate clujene. Va duce în principal cărți pentru cei mai tineri, […]

Mese care ne fac poftă de poveste

Nu prea poți ști unde te duce un hobby care te scoate din zona de confort. Decât dacă încerci. Iar Florin Moroșanu a încercat. Ce a rezultat, este o întreagă poveste. O poveste cu lemn abandonat, bun de nimic, din care ies mese unicat, în combinații surprinzătoare de lemn, fier și culoare. Nu știa mare […]

Elevii clujeni fac Școli curate

Peste 3,5 milioane de euro este rezultatul, la Cluj, cu care s-a încheiat proiectul „Școli curate”. Un proiect al elevilor, care le-au solicitat primarilor din județ să dea școlilor ceea ce este al școlilor: bani pentru renovări și pentru burse. Vă puteți imagina că nu este chiar floare la ureche pentru un adolescent să treacă […]

În caz de om la lună strigați „om la lună” stânga/dreapta”, după caz

Un titlu neobișnuit de lung are albumul de debut al formației Om la lună. Cu care au pornit în turneu și cu care ajung sâmbătă seara la Cluj. Și dau concert, desigur. Ce altceva mai este neobișnuit la acest album ne povestește solistul Doru Pușcașu. De la el aflăm și în ce fel călătoria lor […]

Franz Nopcea, un fel de Indiana Jones de prin partea locului

Și studios, dar și aventuros. Este foarte posibil să fie chiar autorul primei deturnări de avion înregistrate de istorie. A fost cât pe ce să urce la tronul Albaniei. Oricum, a fost unul dintre cei mai cutezători ardeleni ai secolului al XIX-lea. Informații despre viața sa găsim în cartea sa „Aventurile și călătoriile baronului Nopcsa” […]

Sonoro Conac aduce muzica de cameră la Biserica Reformată Calvină

Pariul festivalului Sonoro Conac este ca prin intermediul muzicii de cameră să revitalizeze opere arhitecturale importante din România. Sau, dacă sunt în formă excelentă, cum este cazul Bisericii Reformate Calvine din Cluj, să le pună în lumină frumusețea printr-un repertoriu atent ales. La a noua ediție, Răzvan Popovici, director executiv, ne spune și de ce […]

Irina, o clujeancă de 10 la Evaluare Națională

Nu este chiar așa de greu să iei 10 pe linie la examen. Trebuie mai ales să fii foarte atent la absolut tot. Și să începi din vreme pregătirea. Floare la ureche, cu alte cuvinte. Dar la o ureche atentă și pusă pe absorbit și selectat lucrurile importante. Irina Popa este una dintre elevele de […]

Ne poți asculta și aici: