De ce a ieșit momentan din prim-plan trenul metropolitan, cu toate că are atuuri semnificative?

Neincluderea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și creșterea costurilor estimate la 200 de milioane de euro au făcut ca „punerea pe șine” a trenului metropolitan să intre în stand by pentru moment. Specialiștii consultați de EBS Radio atrag atenția că eventuala renunțare la investiție sau tergiversarea acesteia ar fi o greșeală. 

Numărul de călători care așază metroul dorit la Cluj lângă Torino și Toulouse, sub semnul întrebării

Estimarea numărului de călători pentru metroul ușor de Cluj, peste 160.000 zilnic, comparabil cu orașe precum Torino sau Toulouse, este pus sub semnul întrebării de datele oferite de specialiști care au studiat cifrele mobilității cu transportul public din oraș. Asta în condițiile în care metroul va deservi doar axa Est-Vest, Cluj-Napoca Florești, iar pe toate liniile CTP din zona metropolitană a Clujului au fost contorizate înainte de pandemie „doar” puțin peste 130.000 de călătorii zilnice.

Culoarul pentru tramvai: pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Crearea unui culoar dedicat tramvaiului și chiar autobuzelor, între Cluj Arena și strada Barițiu continuă politica de prioritizarea a transportului public la Cluj-Napoca, dar îi pune în același timp din nou pe jar pe șoferi, deranjați că nu li se oferă suficiente alternative de deplasare.

Cum se poate aerisi traficul Clujului cu peste 200.000 de mașini?

Peste 170.000 de mașini, dintre care peste 136.000 de autoturisme, sunt înmatriculate în Cluj-Napoca. Numărul real de autovehicule din oraș trece de fapt de 200.000, susțin autoritățile. Cât de problematică este proporția de 1 autovehicul la mai puțin de 2 locuitori și cum poate deveni transportul public o alternativă reală pentru posesorii de mașini au fost temele celei mai recente ediții a emisiunii Forum EBS.

AUDIO | Transportul public la Cluj, la jumătate din nivelul de dinaintea pandemiei. 70.000 de călătorii zilnice, la început de iunie

Cererea pentru transportul public din Cluj a ajuns la jumătate din nivelul de dinainte pandemiei. În 2 iunie au fost înregistrate peste 70.000 de călătorii, față de 140.000 zilnice înainte de declararea pandemiei. Totuși, cererea pentru transportul public a crescut constant de la finalul lunii aprilie, după ce la începutul lunii respective au fost validate mai puțin de 15.000 de carduri și tichete de călătorie.

Ne poți asculta și aici: