Investiții în sistemul de învățământ din Dej
Personalul didactic din învățământul preuniversitar al municipiului Dej urmează să beneficieze de o reducere de 50 la sută la abonamentul lunar pentru transportul în comun.
Personalul didactic din învățământul preuniversitar al municipiului Dej urmează să beneficieze de o reducere de 50 la sută la abonamentul lunar pentru transportul în comun.
Rețeaua de troleibuze din Cluj-Napoca se extinde. Astfel, vor fi înființate două noi linii de transport în comun, pe care vor circula doar troleibuzele.
Persoanele vârstnice și pensionarii din Cluj-Napoca își pot face, de luni, abonamente de transport în comun pentru anul 2020.
Banda dedicată mijloacelor de transport în comun de pe Calea Florești are 760 de metri și a fost trasată între breteaua de coborâre de pe strada Bucium și strada Taberei.
Banda dedicată autobuzelor de pe Calea Florești va fi inaugurată în această săptămână.
Centrele de vânzare a cardurilor pentru transportul public în Cluj-Napoca vor fi deschise și în acest sfârșit de săptămână.
Modificări temporare de stații la două dintre cele mai aglomerate linii de transport public din oraș.
Studenții din anul I care își fac un abonament anual pe transportul în comun din Cluj-Napoca primesc vouchere culturale.
Plata cu cardurile contactless va fi disponibilă, cel mai probabil, din această lună, pe toate mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca.
Studenții, masteranzii și doctoranzii care învață în Cluj-Napoca pot să își facă, începând de astăzi, abonamente de transport în comun.