Aniversarea rockului universal

Acum câteva săptămâni, două sau trei, Paul McCartney a împlinit 78 de ani. Azi, fostul său coleg de trupă, Ringo Starr, 80. Dacă vorbim despre legendele vii ale rockului, acestea sunt fără îndoială două dintre cele mai importante.

Supravieţuitorii trupei The Beatles reprezintă astăzi istoria palpabilă a unui fenomen cultural care a răscolit zeci de ani planeta. Iar ceea ce pare incredibil, e faptul că ei continuă să cânte, continuă să umple stadioane de zeci de mii de spectatori.

La fel se va întâmpla şi anul acesta, concertul fiind înlocuit de restricţiile pandemiei cu o apariţie online, din studiouri diferite, în faţa unui public la fel de numeros, dar invizibil.

„Peace and love” a reprezentat în ultimele decenii un eveniment caritabil de cele mai multe ori, un eveniment care s-a repetat anual, pe 7 iulie, în aproape 30 de oraşe ale lumii.

Zilele trecute, Ringo, bateristul trupei The Beatles, a dezvăluit planul unui excentric miliardar american care, în 1975, ar fi vrut să finanţeze cu 50 de milioane de lire sterline, o reuniune a celebrului grup din Liverpool, la 5 ani de la destrămare.

Muzicienilor li s-a părut o idee nebunească, mai ales că, într-o organizare sută la sută americană, concertul lor trebuia să fie deschis de un mare meci de wrestling între un om şi un rechin alb de 6 metri.

Anii au trecut, John Lennon a fost asasinat, iar mai apoi George Harrison răpus de cancer, şi, din păcate, cel mai mare grup rock din istoria muzicii nu s-a mai reunit în niciun fel.

The Beatles – Ringo Starr, George Harrison (în picioare), John Lennon și Paul McCartney. Foto: Wikipedia

 

Ringo Starr a mai apărut de câteva ori alturi de Paul McCartney şi crede şi astăzi că dacă nu ar fi dispărut ceilalţi doi colegi, The Beatles s-ar fi reunit până la urmă.

Fanilor însă le este îndeajuns ceea ce a rămas înregistrat, e o fărâmă de istorie culturală esenţială a omenirii secolului 20. La mulţi ani, Ringo! La mulţi ani, Paul!

 

Tudor Runcanu

 

Sursa foto: Facebook/Paul McCartney

 

 

Te-ar mai putea interesa

X
X
X