Unul dintre cele mai emoţionante evenimente, trecute cu vederea în toată nebunia asta, a fost în această săptămână redeschiderea Operei din Barcelona cu un concert special dedicat unui public alcătuit exclusiv din plante.
Uriaşa sală de spectacole a fost umplută de peste 2.300 de plante decorative care, fiecare, a ţinut locul unui spectator. Metafora a fost evidentă. Deşi publicul era cât se poate de viu, era în acelaşi timp şi cât se poate de surd, chiar dacă, studiile ştiinţifice au arata ca plantele reacţionează pozitiv la muzică şi au o dezvoltare armonioasă în asemenea condiţii.
Organizatorii au declarat că evenimentul a vrut să reflecte absurditatea condiţiei umane în era noului coronavirus, care îi privează pe oameni de calitatea de spectator, dar, cred, e şi o metaforă a naturii care se reîntoarce în spaţiile din care a fost alungată de acelaşi om. Concertul începe absurd, cu anunţul că pe perioada recitalului telefoanele mobile să fie închise.
Filmarea evenimentului întrece, prin dramatism şi încărcătura emoţională, orice posibil scenariu hollywoodian, iar la final, aplauzele au fost înlocuite de efectul unui curent de aer care a început să mişte frunzele plantelor, audienta foşnind precum în timpul unei furtuni tripicale.
Plantele au plecat, după spectacol, către oamenii aflaţi în prima linie de luptă cu virusul.
Ce s-a întâmplat la Barcelona e un manifest artistic extrem de direct, un manifest social, politic şi nu în ultimul rând extrem de uman.
Tudor Runcanu
